Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cârciumi, cluburi şi hoteluri celebre cu branşamente ilegale Terzi şi Lascu Stere sunt aşa săraci încât nu pot plăti factura la RAJA?

ro

24 Jul, 2011 20:00 10113 Marime text

cap_9.jpgÎn judeţul Constanţa, marii patroni de restaurante şi hoteluri au găsit o modalitate mai aparte de a-şi majora încasările. Aceştia şi-au făcut branşamente ilegale pe conductele RAJA şi consumă apă furând la metru cub. Controalele recente ale SC RAJA SA au descoperit la hotelul Union, din Eforie, care aparţine SC Colonadelor Internaţional, că au fost rupte sigiliile apometrului, iar la restaurantul Dolce Vita, al SC Ten's Group SRL, administrată de Stelian Terzi (fiul lui Nicu Terzi) - un branşament de apă clandestin. Situaţia s-a repetat ca fiind trasă la indigo la Medgidia.

Pe strada Republicii numărul 77, unde funcţionează un restaurant pentru nunţi, hotel şi o firmă de catering, care aparţin lui Petre Despina, a fost descoperit un nou branşament ilegal. A urmat restaurantul La Scoica, situat pe strada Aprodu Purice nr. 5, unde au fost descoperite două branşamente ilegale, Clubul Megalos, restaurantul Marco Polo, hotelul New Safari, administrat de SC SIAL COM 2000 şi un bar din localitatea Murfatlar, deţinut de societatea Simca Dor SRL. În cele ce urmează, vă vom prezenta care sunt cifrele de afaceri ale societăţilor care au fost prinse pe picior greşit de echipele de control ale SC RAJA SA.

SC Colonadelor Internaţional, care deţine şi hotelul Union din Eforie, a fost înfiinţată în anul 1993 şi îi are ca asociaţi pe Nicolae Terzi şi Aurica Uzun. Administratorul societăţii este Nicolae Terzi. Potrivit site-lui Vrăjitorul.eu, în anul 2009, societatea Colonadelor Internaţional, care are ca obiect de activitate Restaurantele, a înregistrat o cifră de afaceri de 3.964.444 de lei. În acelaşi an, asociaţii societăţii au câştigat 4.641.849 lei şi au înregistrat datorii de 12.216.800 de lei. În anul 2008, cei doi asociaţi au completat obiectul de activitate al societăţii cu activităţi de design specializat şi cu activităţi de întreţinere peisagistică. În anul 2010, Nicolae Terzi şi Aurica Urzun au adăugat la obiectul de activitate - baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor. SC Ten's Group SRL, care deţine restaurantul Dolce Vita, este administrată de Stelian Terzi, fiul lui Nicu Terzi. Înfiinţată în anul 1999, având ca obiect de activitate Restaurante, societatea Ten's Group SRL a înregistrat, în anul 2009, o cifră de afaceri de 658.012 lei. În acelaşi an, societatea a înregistrat datorii de 190.800 şi venituri totale în sumă de 712.299 de lei. În anul 2009, creditorul SC Metachim SA l-a acţionat în judecată pe creditorul SC Ten's Group SRL. Cauza - o somaţie de plată.

Stere Lascu vrea să-şi vândă afacerile

SC Lascu Bros SRL, care deţine restaurantul La Scoica, situat pe strada Aprodu Purice, a fost înfiinţată în anul 1997, şi îi are ca administratori pe Stere şi Camelia Lascu. În anul 2009, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 6.510.500 de lei. În acelaşi an, potrivit Vrăjitorul.eu, societatea Lascu Bros SRL a avut datorii de 10.817.802 de lei şi venituri totale de 6.561.675 de lei. În anul 2007, Stere Lascu şi Camelia Lascu, asociaţi în cadrul societăţii comerciale menţionate mai sus, au decis majorarea capitalului social cu 319.430 lei din profitul net al anului 2006. Capitalul social total devine 662.990 lei, reprezentând 662.250 lei, 1.000 dolari SUA. În 2011, cei doi asociaţi au completat

obiectul de activitate al societăţii cu lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Stere Lascu este fostul consilier PNL de la Năvodari şi mai deţine şi complexul turistic Scoica Land, din staţiunea Mamaia. Fiind întrebat cum explică aceste branşamente ilegale, Stere Lascu a declarat că nu este adevărat. „RAJA nu are dreptate. Pe firmă am dreptul să am doar un branşament cu contor, dar aveam două. Şi unul a fost scos", a explicat Stere Lascu, care nu a renunţat la gândul de a-şi vinde proprietatea din staţiunea Mamaia. „Da, vând Scoica Land, dar până se găseşte un cumpărător, afacerea merge. Oamenii cred că, dacă e criză, afacerile trebuie vândute pe nimic", ne-a povestit Stere Lascu, care atât el, cât şi familia sa au dublă cetăţenie: română şi americană. SC Sial Com 2000, care administrează hotelul New Safari, situat pe strada Aristide Karatzali nr.1, a fost înfiinţată în 1999, având ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio şi televizoarelor. În anul 2009, a înregistrat o cifră de afaceri de 949.188 de lei şi a avut cheltuieli în sumă de 861.928 de lei. Pe 13 ianuarie 2009, la Judecătoria Constanţa a fost înregistrat procesul nr. 745/212/2009 , în care SC SIAL COM 2000 SRL apare alături de SC MODEL Constanţa SA ca pârâţi într-un proces de revendicare imobiliară. Ulterior, Constantina Udrea, unicul asociat al societăţii, cu sediul pe strada Ţepeş Vodă nr. 21 din municipiul Constanţa, a completat obiectul de activitate al societăţii cu reparaţii de articole personale şi gospodăreşti şi reparaţii de articole electrice de uz gospodăresc. În anul 2000, Constantina Udrea s-a retras din societate şi a concesionat cele 500 de părţi sociale a 100.000 lei vechi fiecare, către Ioan Udrea. De asemenea, au fost cooptaţi în societate cetăţenii Sorin Ştefănescu şi Iulia-Oana Florea, iar capitalul social a fost mărit cu 450.000.000 de lei vechi, administratorul societăţii fiind în continuare Ioan Udrea. În anul 2007, asociaţii Ioan Udrea, Sorin Ştefănescu şi Iulia Oana Florea au schimbat sediul societăţii pe bdul. Tomis nr. 46 şi au completat obiectul cu o serie de alte activităţi: selecţia şi plasarea forţei de muncă, activităţi de investigare, selecţie, orientare şi plasare forţă de muncă.

Societatea Simca Dor SRL face comerţ cu bărci de agrement

Societatea Simca Dor SRL, care deţine un bar în localitatea Murfatlar, îl are ca asociat unic pe Panait Culacsiz, care este şi administrator. Înfiinţată în 1998, societatea are ca obiect de activitate restaurantele. În anul 2009, potrivit site-lui Vrăjitorul.eu, Simca Dor SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 360.173 de lei. În acelaşi an, a avut datorii de 276.507 de lei şi venituri totale de 360.177 de lei. În anul 2008, Panait Culacsiz, asociatul unic al societăţii, a deschis un punct de lucru în Constanţa, pe Aleea Heracleea nr. 6 şi a completat obiectul de activitate cu activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri recreaţionale şi echipament sportiv: bărci de agreement, biciclete, hidrobiciclete, şezlonguri, sky-jeturi, ATV-uri, activităţi de închiriere şi leasing cu alte bunuri personale şi gospodăreşti. Societatea Atinimul SRL, care deţine Clubul Megalos, este administrată de Gabriela Melcea. Societatea a fost înfiinţată în anul 2010, în baza cererii nr. 65112 din data de 2.12.2010, avându-l ca fondator şi asociat unic pe Luminiţa Melcea. Domeniul principal de activitate al societăţii este grupa CAEN 551 - hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare. SC Crinstar SRL, care administrează restaurantul Marco Polo, a fost înfiinţată în anul 1997. În anul 2009, a înregistrat o cifră de afaceri de 2.157.993 de lei. În acelaşi an, a avut venituri de 2.191.003 de lei şi datorii de 153.788 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vadim 24 Jul, 2011 23:22 si mai sint-asa au facut averi