Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:21 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Branza de pamant

ro

07 Mar, 2008 00:00 1729 Marime text

Una dintre cele mai bine aprovizionate si ieftine piete agroalimentare din oras este cea din Tomis III. Zilnic, mii de oameni pot sa aleaga de la oferta supermarket-urilor pana la cea a precupetilor. Calitatea produselor, insa, nu este intotdeauna acceptabila.

In aceasta situatie se gaseste si firma SC Zel-Prod SRL, care comercializeaza de ani de zile produse lactate. Magazinul alimentar a primit numeroase reclamatii cu privire la calitatea produselor. Ieri, inspectorii Oficiului pentru Protectia Consumatorului (OPC) au incercat sa ia legatura cu administratorul firmei, Cristian Zelca. Acesta a fost informat in prealabil de vizita inspectorilor si scopul acesteia, dar la momentul controlului nu a catadicsit sa fie prezent. Inspectorii au constatat ca, in ciuda avertismentelor date repetat, produsele reclamate erau in continuare la vanzare.

Branza neagra, miros insuportabil

Cel mai scump produs al firmei este asa-numita branza de Sibiu, de 13 lei kilogramul, al carei miros te "imbie" chiar de la usa magazinului. Mai grav, dupa cum precizeaza Cristina Rusu, inspector OPC, este ca produsul alimentar are urme vizibile de pamant, ramase dupa ce s-a topit sarea folosita in fabricarea acestuia. "Se constata, de asemenea, o dezvoltare microbiana atat la suprafata, cat si in interiorul bucatilor de telemea", a mai precizat Cristina Rusu. Inspectorii au mai constatat si alte deficiente, precum pastrarea laptelui proaspat in conditii improprii sau folosirea de catre vanzatoare a sticlelor din plastic de unica folosinta pe post de ambalaj pentru diferitele produse comercializate.

Vanzatoare iritata si cumparatori indiferenti

Tanti Nuti, angajata firmei SC Zel-Prod SRL, si-a manifestat indignarea fata de prezenta inspectorilor. "Pentru ce trebuia sa veniti cu presa dupa voi. Mai lasati-ne in pace! Daca ar fi asa, ar mai sta oamenii cu orele la coada sa cumpere? Si sa stiti ca branza de Sibiu veche este foarte cautata!", a comentat aceasta. Trist este ca, nici nu au iesit bine inspectorii OPC din magazin, si un grup de sase pensionari s-au si repezit sa cumpere diferite produse lactate. Acestia nu pareau deloc deranjati ca s-ar putea imbolnavi pe banii lor. Batranii erau mai degraba solidari cu magazinul din care, dupa cum s-au exprimat, in fiecare zi cumpara cele mai ieftine produse. Fata de aceasta reactie, inspectorii au dat neputinciosi din umeri. Cristina Rusu a adaugat: "Din pacate, sfaturile noastre sunt luate in considerare doar cand raul este facut".

Scris de: {autor}Marian BANICA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii