Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:58 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Petre Andrei „Elevii trebuie stimulaţi pentru implicarea în actele decizionale“

ro

17 Mar, 2012 03:13 1220 Marime text
Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa va iniţia un proiect internaţional bilateral în parteneriat cu structuri reprezentative ale elevilor din Turcia.

Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ a găzduit ieri Adunarea Generală a Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa, la care au participat 155 de elevi. Preşedinţii Consiliilor Şcolare ale Elevilor au fost însoţiţi de coordonatorii de proiecte şi programe educative. Participanţii la Adunarea Generală au analizat diverse problematici educaţionale, precum „Şcoala altfel“, şi au vorbit despre iniţiativele consiliului şi despre proiectele desfăşurate de acesta în parteneriat cu ONG-urile constănţene. Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Bogdan Petre Andrei, a precizat că în următoarea perioadă se vor desfăşura campanii de promovare a voluntariatului şi a implicării active în viaţa cetăţii. „Caravana ONG-urilor este activitatea care se va desfăşura în două etape. Prima se va desfăşura în teritoriu. În acest sens, ne vom deplasa în localităţile Mangalia, Cernavodă şi Hârşova. Etapa locală constă în organizarea unui târg de voluntariat, pe parcursul căruia elevii prezenţi se pot înscrie la activităţile desfăşurate de organizaţiile expozante“, a explicat Bogdan Petre Andrei. De asemenea, începând cu luna aprilie, Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa va iniţia un proiect internaţional bilateral, în parteneriat cu structuri reprezentative ale elevilor din Turcia.  Centrul Cultural Turc „Yunus Emre“, partener al CJE Constanţa, va asigura cadrul necesar desfăşurării activităţilor comune între elevii români şi turci. „Dorind stimularea elevilor pentru implicarea în actele decizionale democratice din societate, în parteneriat cu Grupul de Dezvoltare Durabilă, lansăm proiectul judeţean «Europarlamentarism». Proiectul îşi doreşte să implice un număr de 27 de unităţi de învăţământ, care să studieze problematicile fiecărui stat membru al UE, iar la final să se întocmească rezoluţii pentru evidenţierea punctelor slabe identificate şi seturile de soluţii corespunzătoare, în viziunea elevilor“, a mai adăugat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii