Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:47 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asistenţa socială, o necesitate (video)

ro

26 Mar, 2011 03:31 2380 Marime text
zilele_asistentei_2.jpg

Zi de zi, asistenţii sociali oferă sprijin celor aflaţi în nevoie.Si cum problemele ne coplesesc peste masura pe multi dintre noi,modul in care acestia se dedica slujbei lor este foarte important. Cu ocazia Zilelor Asistenţei Sociale membrii comunitatii vorbesc despre importanta profesiei lor.

Membrii comunităţii sărbătoresc Zilele Asistenţei Sociale,si doresc astfel sa ofere mai multe informatii constantenilor, pentru ca acestia sa inteleaga importanta profesiei de asistent social. Cu aceasta ocazie ,ei au povestit despre cele mai mari satisfacţii profesionale.

Valoarea şi importanţa profesiei de asistent social au fost scoase în evidenţă la dezbaterea publică organizată de sucursala Teritorială a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali. Desigur, ca în orice altă profesie, există şi probleme.

Cei care au pus bazele asisteţei sociale în Constanţa au fost şi ei prezenţi la eveniment. Aceştia au vorbit despre dificultăţile pe care le-au întâmpinat la începuturi.

Dacă la inceput a existat un numar foarte mic de asistenti sociali acestia au ajuns acum sa numere peste 80 ,si asta numai in judetul Constanta.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii