Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:52 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Angajatii de la Protectia Copilului, la mila Ministerului de Finante

ro

07 Oct, 2008 00:00 865 Marime text
1223322304.jpg

In cazul in care situatia nu se schimba, data de 15 octombrie va fi o prima zi neagra pentru personalul institutiei

In timp ce legea majorarii cu 50% a salariilor cadrelor didactice a fost votata in unanimitate in Camera Deputatilor, reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si pentru Protectia Copilului (DGASPC) Constanta aduna doar firimiturile. La sfarsitul lunii august, Petre Dinica, director executiv al institutiei, tragea un prim semnal de alarma. "Nu mai avem cu ce plati salariile angajatilor si niciun alt serviciu. Este nevoie urgent de o reforma bugetara", declara, la momentul respectiv, conducerea DGASPC. Fondurile pentru salariile angajatilor, plata furnizorilor si intretinerea minorilor integrati in centrele de plasament se epuizasera. De atunci, situatia critica in care se gasea personalul de la Protectia Copilului nu s-a schimbat cu nimic. "Nimic. Nu am primit nimic", incepe, revoltat, Petre Dinica. "S-au trimis adrese, s-au facut solicitari, dar nu s-a primit nicio veste, fie ea favorabila sau nu. "Am asteptat o prima rectificare de buget. Ea s-a facut, dar noi nu am primit inca... nimic. Ultima adresa catre Ministerul Finantelor Publice am facut-o inainte de rectificare, dar nu ni s-a dat niciun raspuns. Probabil ca Directia pentru Protectia Copilului nu este intr-atat de importanta pentru Guvern", a declarat directorul executiv.

Pentru unii prea mult, pentru altii deloc

"Altora li se majoreaza salariile, primesc stimulente mai mari decat salariul lunar si nici macar nu stiu pentru ce, iar noi... suntem fiii ploii", a punctat acesta. In cazul in care situatia nu se schimba, data de 15 octombrie va fi o prima zi neagra pentru angajatii Directiei, care nu-si vor primi remuneratia lunara. "Ne vom tine de promisiune. Fie ni se aloca banii, fie vom recurge la toate mijloacele legale pentru a-i obtine", a explicat Dinica. Pentru a iesi din aceasta criza financiara, Directia pentru Protectia Copilului are nevoie de o suplimentare de 22 milioane lei. Pe de alta parte, directorul DGASPC spune ca ar mai exista o scapare, macar pentru o scurta perioada de timp. "Consiliile locale din judet au sa ne dea banii pentru serviciile pe care noi le efectuam acolo. Intelegem ca nici bugetele lor nu sunt prea mari si ca unii chiar s-au chinuit sa ne mai dea din bani. Insa pe primul semestru al acestui an mai avem de primit 31 de miliarde. Cu alte cuvinte, bugetul nostru pe o luna. Macar ne-ar ajunge de salarii", explica Dinica. Seful Protectiei Copilului spune ca, pe luna, directia pe care o conduce are un buget de aproximativ un milion de euro: "Avem probleme mari, asta este adevarul. O sa intervina si problema furnizorilor. In acest moment avem datorii de vreo 21 de miliarde catre furnizori. Ei ne inteleg, asa cum au facut-o intotdeauna. Insa nu stiu cat o vom mai tine asa".

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Ti-a placut articolul?

Comentarii