Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:14 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzaţii la adresa Bisericii „Sfântul Mucenic Haralambie“ Cum poţi ridica o clădire în Constanţa fără autorizaţie de construire (galerie foto)

ro

07 Apr, 2015 00:00 5307 Marime text
Pe bulevardul Tomis 301, se lucrează de zor la construcţia unei biserici ce poartă hramul Sfântului Mucenic Haralambie. Schelele au fost montate, iar pereţii lăcaşului de cult sunt ridicaţi. Doar că unii dintre constănţenii care locuiesc în zona Boema sunt deranjaţi de acest şantier.
 
Pe adresa de mail a cotidianului ZIUA de Constanţa am primit o sesizare de la un constănţean, care a reclamat următoarele: „Puteţi afla dacă biserica de pe bulevardul Tomis, din zona Boema, are certificat de urbanism? Sau autorizaţie de construire? Este poziţionată total aiurea şi face notă discordantă cu toate clădirile de pe bulevard. Sau unii au voie? Se vor ţine slujbele în stradă? După ce se va monta şi gardul (fără el nu se poate), va mai exista trotuar?“. Pentru a verifica cele sesizate, l-am contactat pe preotul paroh Ciprian Stanca. Acesta a declarat că actele pentru solicitarea avizelor necesare au fost depuse la Primăria Constanţa. „Până acum, biserica a fost modulară şi nu am avut nevoie de autorizaţie de construire. Acum am depus actele pentru avizele necesare. Gardul este deja făcut şi nu va afecta trotuarul“, ne-a explicat pr. Ciprian Stanca. Acesta a precizat că terenul pe care este ridicată biserica aparţine domeniului public al municipiului Constanţa. Potrivit informaţiilor prezentate pe site-ul bisericii cu hramul Sfântului Mucenic Haralambie, lăcaşul de cult a fost ridicat în anul 2010. „Sub îndrumarea ÎPS Teodosie, au început lucrările la 1 iulie 2010 şi s-a făcut sfinţirea mică la 25 iulie 2010. Preot paroh este Ciprian Stanca, iar coslujitori, preot Irinel Petroiu şi preot Marius Asandei. Începând cu 1 octombrie 2010, a venit al patrulea preot, Bogdan Gavrilă, şi, de atunci, s-a slujit zilnic sfânta liturghie. În anul 2011, de hramul bisericii, am primit în dar sfintele moaşte ale Sfântului Haralambie, iar in anul 2012, tot cu prilejul hramului, l-am avut oaspete special pe mitropolitul de Calcedon“, se arată pe site-ul parohiei (http://www.sfantul-haralambie.ro).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii