Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acoperământul Maicii Domnului - un praznic cu adânci semnificaţii în viaţa creştinilor

ro

01 Oct, 2012 01:00 5637 Marime text
maica_domnului_-_icoana.jpgLa 1 octombrie Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Acoperământul Maicii Domnului, când se invoca prin rugăciune ajutorul şi ocrotirea Maicii Domnului.

Această sărbătoare a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii „Maica Domnului" din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911). Stareţul mănăstirii, Cuviosul Andrei, a văzut o minune dumnezeiască, o vedenie, în care i s-a arătat Maica Domnului, acoperind cu un sfânt omofor cetatea Constantinopolului şi primind rugăciunile credincioşilor pentru a le duce înaintea scaunului Fiului Ei.

Cuviosul Andrei l-a chemat şi pe ucenicul sau, Epifanie, care la rândul sau se încredinţează de realitatea celor văzute şi auzite şi, în final, împreuna cu ceilalţi părinţi, reuşesc să desluşească semnificaţia minunii şi sa dedice o sărbătoare deosebită acestei puteri miraculoase, pe care Maica Domnului o arată faţă de neamul omenesc.
Acoperământul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toţi creştinii Bisericii care aleargă cu credinţă pentru a fi izbăviţi de ispite, de încercări, de suferinţe. „Prea Curată Stăpână, pururea Fecioară, în vremea necazului nostru acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale, iar în vremea neputinţelor şi a bătrâneţilor noastre, fii mijlocitoare nouă, către Fiul tău şi Dumnezeul nostru. Să nu biruie răutăţile lumii anii vieţii noastre, iar sfârşitul să nu ne găsească cumva în afara acoperământului Tău cel sfinţit", spune rugăciunea rostită la Te Deumul acestei sărbători.

Tot azi, este şi pomenirea Sfântului Anania. Acesta era din cetatea Damascului. El l-a primit si l-a botezat pe Pavel. Apoi, acest Anania a fost făcut episcop de către Apostoli, în cetatea Damascului. A făcut multe vindecări şi a convins pe mulţi la dreapta credinţă. Pentru acestea a fost condamnat la biciuire de către guvernatorul Luchian, fiind maltratat, apoi scos din cetate şi omorât cu pietre).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii