Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost decizia familiei Jandarmul Ismail Cetin, transferat la Spitalul Universitar din Bucureşti

ro

20 Jul, 2013 00:00 3587 Marime text
Jandarmul Ismail Cetin, care a provocat în seara zilei de 15 iulie accidentul rutier grav de pe A4, a fost transferat cu elicopterul SMURD, ieri, la Spitalul Universitar din Bucureşti, la Neurochirurgie. Din câte se pare, familia ar fi cerut transferul, din pricina traumatismului cranio-cerebral, considerând că ar avea mai multe şanse la un spital din Bucureşti. Joi, acesta fusese operat de medicii constănţeni, care i-au amputat braţul drept. Din păcate, soţia sa, care fusese grav rănită în accidentul rutier de luni seara, a decedat joi dimineaţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Singura bucurie pentru familie este că cel puţin copilul de 5 ani este conştient şi cooperant.

Reamintim că accidentul a avut loc pe 15 iulie, la ora 18.00, pe A4. Plutonierul Ismail Cetin, subofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în afara orelor de program, se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe autostrada A4, dinspre Constanţa spre Ovidiu. Acesta a intenţionat să schimbe direcţia de mers printr-un loc în care lipsea parapetul despărţitor, moment în care a fost lovit de un autoturism marca Audi, condus de un şofer din Bucureşti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii