Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:18 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

GPeC Summit 2015 Despre scorul de calitate, remarketing şi mobile-commerce (galerie foto)

ro

01 Dec, 2015 00:00 3716 Marime text
GPeC Summit, cel mai important eveniment de comerţ electronic din România, s-a desfăşurat la Bucureşti pe 24 noiembrie, iar capul de afiş a fost ţinut de patru nume grele în marketingul online şi optimizarea conversiilor, care au venit pentru prima dată în România: Oli Gardner, Larry Kim, Brian Massey şi Viljo Vabrit.
 
La eveniment au fost invitaţi şi specialişti români recunoscuţi în domeniu, reprezentanţi ai celor mai mari companii de curierat şi transport rapid, precum şi reprezentanţi din telecomunicaţii, astfel că discuţiile şi conferinţele au abordat comerţul electronic, de la click-ul utilizatorului care cumpără un produs de pe un magazin online, până la curierul care soseşte la uşa să îi livreze comanda.

De la e-commerce, la Facebook şi la m-commerce

Cele mai sensibile aspecte ale momentului în comerţul electronic au fost abordate şi la conferinţele GPeC 2015:
 
· trecerea treptată şi discretă, dar sigură, de la e-commerce la m-commerce; este evident că locul comerţului electronic clasic, condiţionat de un calculator sau de un laptop, este luat de comerţul electronic mai rapid şi mai uşor accesibil, efectuat de pe dispozitivele mobile cu conexiune la Internet;

· reţelele de socializare nu mai pot fi neglijate; Facebook şi Twitter şi-au câştigat un incontestabil rol principal în tot ce înseamnă marketing online: promovarea prin AdWords, campanii de branding, comunicarea cu publicul-ţintă şi mai ales cunoaşterea acestuia, fie că vorbim de conversii directe sau conversii asistate; rafinarea audienţei şi targetarea precisă a publicului-ţintă prin remarketing şi super-remarkting prin campaniile de promovare Ad Facebook şi Twitter vor susţine indirect, dar eficient campaniile Google Adwords;

· site-urile mobile-friendly; soluţii tehnice, de conţinut şi webdesign pentru adaptarea eficientă şi realistă a website-urilor la dispozitivele mobile; cât de important este designul personalizat pentru fiecare versiune a unui website - Desktop/vs/Mobile - şi cum spaţiile albe dint-o pagină web valorează mai mult decât 1.000 de cuvinte ce distrag atenţia utilizatorilor, la fel ca şi pozele ce încarcă pagina web inutil.

Scorul de calitate în campaniile Google şi Facebook

Larry Kim a abordat în conferinţa sa promovarea magazinelor online prin campanii Google AdWords şi Facebook, din perspectiva eficienţei strategiilor de marketing. Dacă principalul obiectiv al unei campanii Pay-per-Click este obţinerea de conversii la un cost cât mai mic, cheia întregii strategii trebuie să fie un scor de calitate cât mai bun.
 
Acest scor de calitate nu ţine numai de calitatea anunţurilor, fiind influenţat într-o mare măsură şi de relevanţa paginii web, de popularitatea brandului şi de prezenţa pe reţelele de socializare. Analiza conversiilor asistate şi intensificarea promovării pe canale precum Facebook sau Twitter sunt lucruri importante, pe care strategiile de marketing nu trebuie să le neglijeze.

Pagina web dedicată unei campanii de promovare „Landing Page“

Oli Gardner a ales, de asemenea, un subiect interesant şi foarte util, acela al paginii web dedicate unei campanii de promovare - „Landing Page“. Ştim deja, sau ar trebui să ştim, că o campanie de promovare prin Google AdWords, pe reţelele de socializare sau pe alte canale, are nevoie de o pagină specială în site, care să îi ofere vizitatorului informaţia legată de produsul sau de serviciile promovate. De multe ori, se alege pentru campania de promovare pagina principală a site-ului sau o pagină oarecare din site, însă, în aceste condiţii, campania nu va fi atât de eficientă şi de profitabilă pe cât ar trebui.
 
Din perspectiva lui Oli Gardner, acest Landing Page trebuie să ţină seamă de o serie de aspecte esenţiale pentru a convinge utilizatorii să comande produsul promovat:
· o pagină simplă, cu un titlu sugestiv şi un subtitlu direct şi explicit, va convinge şi va atrage mai mult decât o pagina supraîncărcată de text; îndemnul la acţiune („call to action“) este obligatoriu, iar mesajele neutre sau negative trebuie înlocuite cu mesaje pozitive, optimiste;
· interacţiunea cu vizitatorii ce ajung pe pagina web trebuie să fie bine pusă în valoare, prin butoane explicite şi formulare de comandă sau cerere de ofertă complete; pozele şi materialele video au nevoie de etichete explicite (caption);
· în ce priveşte designul pentru un Landing Page, cea mai bună soluţie este testarea; Internetul este invadat de teme, de template-uri predefinite pentru toate tipurile de platforme, pentru diferite tipuri de site-uri sau domenii de activitate, însă nu putem să alegem designul unui Landing Page sau al site-ului fără să testăm preferinţele utilizatorilor pentru anumite funcţionalităţi, poziţionarea butoanelor sau organizarea produselor.
 
Despre webdesign au vorbit si Brian Massey şi Viljo Vabrit, din perspectiva adaptării la dispozitivele mobile şi experienţa utilizatorului (user experience). Schimbarea designului unui website vine la pachet cu anumite riscuri legate de posibilitatea pierderii vizitatorilor, care nu mai găsesc în paginile site-ului nou butoanele sau meniurile cu care se obişnuiseră în site-ul iniţial.
 
De aceea, e important să schimbăm designul site-ului, integral sau parţial, numai dacă este necesar, iar schimbările trebuie să vizeze numai acele aspecte din site care trebuie modificate pentru că nu mai corespund tehnic sau din punct de vedere al experienţei utilizatorilor.
 
Brian Massey atrage atenţia asupra celor două soluţii tehnice de adaptare a unui website la dispozitivele mobile: site-urile Responsive şi cele cu versiune separată pentru mobile, de tipul M.site.com. Brian preferă site-urile cu versiuni separate pentru Desktop şi Mobile, pentru că sunt mai bine adaptate din punct de vedere tehnic fiecărui tip de dispozitiv, cât şi din punctul de vedere al utilizatorilor, care aşteaptă un mesaj adecvat şi unic, în funcţie de dispozitivul folosit.

Citeşte şi
Cu Google nu-i de joacă! 
ZIUA de Constanţa, la SEMdays 2015
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii