Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:49 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Click Nicoleta Luciu nu mai are voie să coboare din pat

ro

04 Aug, 2011 12:19 732 Marime text

Însărcinată cu tripleţi în şase luni şi jumătate, Nicoleta Luciu va deveni iar mămică peste numai o lună. Deşi sarcina este una extrem de dificilă, micuţii au luat în greutate şi au fiecare câte un kilogram, aşa că medicii o asigură pe vedetă că nu vor fi probleme.

Nicoleta Luciu şi iubitul ei, Zsolt Csergo, sunt în culmea fericirii, căci vor deveni din nou părinţi în luna septembrie.

Deşi iniţial erau foarte speriaţi, medicii fiind sceptici cu privire la sarcina triplă a Nicoletei, acum s-au mai liniştit, căci lucrurile merg extrem de bine. Prieteni din anturajul cuplului ne-au spus noutăţi îmbucurătoare.

Micuţii au luat deja în greutate câte un kilogram de căciulă, iar mămica se simte excelent. Nicoleta s-a îngrăşat şi ea în jur de 20 de kilograme, însă este sigură că va reuşi să scape repede de ele, la fel cum s-a întâmplat şi după prima sarcină.

Vedeta este nevoită să petreacă 99% din timp în pat, însă are parte de tot ajutorul din lume, pentru a se simţi confortabil. Iubitul ei, Zsolt Csergo, o răsfaţă cu tot ce-i pofteşte inima şi are grijă să nu-i lipsească nimic.

Încântat peste măsură este şi băieţelul cuplului, Zsolt junior, care abia aşteaptă ca cei trei copilaşi, doi frăţiori şi o surioară, să vină pe lume. Micuţul, în vârstă de 3 ani, o ajută pe Nicoleta să se dea cu cremă pe burtică (n.r. - cu extract de cătină), să nu facă vergeturi şi vorbeşte zilnic cu bebeluşii, alintându-i peste măsură.

Luciu va naşte în luna septembrie, la o clinică privată din Capitală, hotărând împreună cu iubitul ei că transportul la un spital din străinătate este riscant pentru sarcină. Frumoasa brunetă va petrece în jur de două luni în spital, căci tripleţii vor fi aduşi pe lume prematur şi vor sta câteva săptămâni la incubator.

Nicoleta urmează să se interneze în spital peste doar câteva zile, căci medicii trebuie să o ţină sub observaţie o perioadă înainte de naştere. Atât iubitul ei, Zsolt, cât şi mama acestuia vor fi alături de ea.

www.click.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii