Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:49 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uups! P.N.L. vrea guvern "de avarie"

ro

28 Aug, 2010 15:07 1182 Marime text
Crin nu-l vrea pe Bombonel premier!

Liderul P.N.L. Crin Antonescu a declarat, vineri, la Mamaia, ca liberalii sunt de acord sa discute varianta unui Executiv de avarie dupa caderea Guvernului Boc, dar a subliniat ca nu accepta formula cu premier P.S.D., avansata de catre liderul social-democrat Adrian Nastase.

Presedintele P.N.L. a precizat ca formula unui guvern de serviciu este „cea mai nimerita" si ca aceasta varianta nu a fost lansata de catre social-democrati, ci de catre liberali. „Ideea unui guvern de serviciu nu este o idee lansata de P.S.D. Nu am niciun fel de ambitie sa discut paternitati cu Adrian Nastase sau cu P.S.D., insa noi vorbim de mai multa vreme despre faptul ca e deja in interes national ca Guvernul Boc sa-si inceteze activitatea impotriva Romaniei si probabil ca formula cea mai nimerita este un guvern de avarie, i-am zis noi, de serviciu, ii zic acum cei de la P.S.D., ipoteza pe care, sigur, avem disponibilitatea si obligatia de a o discuta", a explicat Antonescu.

Intrebat daca ar fi de acord cu un guvern de avarie in care P.S.D. sa aiba postul de premier, liderul P.N.L. a spus: „Nu, in niciun caz!"

Presedintele C.N. al P.S.D., Adrian Nastase, a declarat, luni, ca social-democratii discuta „diverse scenarii" privind organizarea alegerilor anticipate, afirmand ca pentru asta este nevoie de un guvern de serviciu, al carui premier sa fie social-democrat.

Nastase a explicat ca, din cauza unei formule neconstitutionale „neclare", „sau in orice caz datorita interpretarii lui Basescu", dupa motiunea de cenzura, desemnarea prim-ministrului ii revine presedintelui, ceea ce va conduce iar la un blocaj politic, iar situatia poate fi reglata doar prin alegeri anticipate, organizate de catre un guvern de tranzitie. „Este important si momentul pana in acele alegeri, si o formula de guvern de serviciu ar fi esentiala tocmai pentru a asigura, cum s-a intamplat si in 1991 cu Guvernul Stolojan, un guvern care avea un mandat restrans la organizarea alegerilor anticipate. (...) Daca vom reusi, ramane de vazut. Oricum, deocamdata, discutam despre diverse scenarii, probabil ca si Traian Basescu are scenariile lui si formulele lui, pe care va incerca sa le impuna, formule de diversiune", a mai spus social-democratul.

Liderul social-democrat a precizat, insa, ca P.S.D. nu va accepta un guvern de serviciu condus de catre P.D.L. sau cu un ministru de Interne democrat-liberal. „Suntem constienti ca, indiferent de rezultatul motiunii de cenzura dar, mai in special, in situatia in care motiunea trece, am avea in continuare un model de guvernare in care rolul important revine lui Traian Basescu. De aceea, trebuie sa luam anumite garantii ca lucrurile se vor schimba si, de aceea, in mod evident, un guvern care ar urma ar trebui sa fie un guvern care ar pregati alegerile anticipate pentru anul viitor si acest guvern ar trebui sa aiba un prim-ministru din partea noastra", a declarat Nastase.

www.uups.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii