Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:33 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf „Tsunami”-ul Wikileaks = revista presei

ro

29 Mar, 2011 08:44 928 Marime text
DIVERSIUNE WIKILEAKS. Scena politică a fost dominată, ieri, de reacţii virulente ale principalilor oameni politici români după apariţia unor telegrame atribuite ambasadei SUA, obţinute de Wikileaks, organizaţia controversată condusă de Julian Assange, care făceau referire la situaţia politică din România anilor 2004 - 2009. Printre altele, în telegrame este realizat un top al oligarhilor şi al baronilor locali, se vorbeşte despre întâlnirea preşedintelui Băsescu cu directorul FBI, despre suspendarea şefului statului, despre relaţiile lui Mircea Geoană cu Moscova şi cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Totodată, în telegrame se face referire şi la o discuţie tensionată dintre Geoană şi Băsescu pe tema dosarelor lui Adrian Năstase, despre încercările lui Viorel Hrebenciuc de a împiedica suspendarea preşedintelui, despre dosare compromiţătoare privindu-l pe Dan Voiculescu, despre comentariile lui Vasile Blaga care nu susţinea o alianţă a PDL cu PSD în 2009, dar şi despre crima organizată din ţara noastră. Rând pe rând, informaţiile prezentate de Wikileaks au fost demontate de oamenii politici români, fiind considerate mai degrabă ca fiind o culegere de relatări de presă, informaţiile cu pricina nefiind noi pentru actuala clasă politică, cu singura precizare că acum au fost traduse în engleză. Senatorul UDMR Verestoy Attila consideră că informaţiile sunt "colaje" din presa anilor respectivi. "Am văzut şi câteva extrase. Probabil or fi şi mai multe, dar să ştiţi că nu există niciun rând pe care să nu-l fi văzut şi în presă în anii respectivi", a spus senatorul.

REACŢIILE OAMENILOR POLITICI. Liderul PNL Crin Antonescu a catalogat informaţiile din telegrame ca fiind superficiale, fiind adevărate "compuneri" nedocumentate, în jurul situaţiei creându-se "un tapaj exagerat". „Sunt lucruri despre care s-a vorbit în România aproape în fiecare zi. E semnificativ să vezi care-i percepţia americanilor, în plus câteva lucruri picante, dar n-aş spune că e ceva atât de spectaculos încât să ne schimbe percepţia asupra unor alcătuiri politice", a spus preşedintele liberal. Antonescu a mai spus şi că un ambasador, la vremea aceea Nicholas Taubman, "se poate înşela foarte tare într-un anumit moment şi poate chiar dezinforma". Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a declarat, referitor la menţiunile la adresa sa din telegrame, că exprimări de genul "I'm number one" nu corespund stilului său de conversaţie şi că îl amuză că ar fi fost "ranchiunos". "Nu e stilul meu de conversaţie şi, cu atât mai puţin, „I'm number one"... nu cred", a susţinut social democratul. Rumoarea provocată de Wikileaks a stârnit şi indignarea preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu. "Mie nu-mi place bârfa nici când e făcută de oameni simpli, darămite de nişte oameni cu pretenţii. Lipsa de personalitate şi lipsa de decenţă nu au culoare politică", a comentat Iliescu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a remarcat că unii dintre colegi încearcă să sară peste etapele de evoluţie din partid alegând în schimb să se poziţioneze faţă de "terţi". Năstase făcea referire la deputatul PSD Georgian Pop care, din ce reiese din telegramele Wikileaks, a purtat discuţii cu consilieri politici dezvăluind anumite tensiuni în partid. "Este doar interesant că oamenii politici din România se spovedesc la ambasade", consideră Năstase. El rămâne fidel ideii că dosarele sale au fost întocmite pe criterii politice, iar şeful statul este iniţiatorul lor. "Era atunci mincinos (n.r. - Traian Băsescu) şi se dovedeşte acum încă o dată mincinos. Plângerile penale au fost făcute, în mod evident, de către Mona Muscă în numele Alianţei DA şi, în 2005, Adrian Morar (n.r. - şeful DNA) s-a autosesizat", a mai spus Năstase

NICIUN COMENTARIU DINSPRE SUA. Ambasada SUA la Bucureşti a precizat că Departamentul de stat nu comentează materialele care este posibil să fi ajuns în presă, misiunea diplomatică adăugând că nu se poate pronunţa asupra autenticităţii niciunui document oferit presei. În schimb, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care iniţial nu a vrut să comenteze situaţia, a susţinut cu nonşalanţă că telegramele "vorbesc de la sine".

http://www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii