Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Neglijenţă în serviciu? - Anchetă internă la Poliţie în cazul asasinatului de la Corbu

ro

08 Oct, 2010 12:03 961 Marime text

VERIFICĂRI. Doi lucrători ai postului de poliţie din comuna constănţeană Corbu ar putea fi cercetaţi disciplinar, dacă se dovedeşte faptul că, în anul 2007, atunci când Victor Barnea a fost ucis cu bestialitate de trei indivizi şi aruncat într-un puţ, nu au cercetat dispariţia misterioasă a bărbatului. Asta după ce, pe parcursul anchetei procurorilor, au fost consemnate declaraţii potrivit cărora proprietarul fermei în care Victor Barnea lucra ca paznic ar fi reclamat la Poliţie că angajatul său este de negăsit şi că din casă i-au fost furate mai multe bunuri. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ) cu privire la aceste informaţii, aşa că, la nivelul Poliţiei, a fost demarată o anchetă internă. „Urmează ca mâine (n.r - azi) să-l audiem pe proprietarul fermei la care lucra victima pentru a stabili cu exactitate dacă acesta a înaintat sau nu o plângere în anul 2007 la postul de poliţie din Corbu. Dacă se confirmă faptul că reclamaţia a fost înaintată, vom verifica ce demersuri au făcut poliţiştii din localitate în acest dosar: Dacă au audiat martori, dacă Victor Barnea a fost dat în urmărire, el fiind suspectat de comiterea furtului respectiv. Ştim că şi sora lui Victor Barnea a venit de la Botoşani şi a încercat să afle ce s-a întâmplat cu el, dar nu a reclamat absenţa lui la Poliţie, pentru că ştia că bărbatul avea obiceiul de a se muta dintr-o localitate în alta", a declarat cms. şef Dumitru Catană, inspectorul şef al IPJ Constanţa. Cei doi poliţişti care ar putea fi cercetaţi disciplinar sunt Viorel Cătălinoiu şi George Drăgan.

FILMUL CRIMEI. Principalii suspecţi în cazul oribilului asasinat de la Corbu sunt Lucian Lică, de 24 de ani, vărul acestuia, Laurenţiu Ştefan Lică, de 19 ani, şi Marian Bran, de 19 ani, toţi trei din comuna Corbu. Aceştia au povestit că l-au omorât pe Victor Barnea după ce bărbatul i-a surprins în flagrant, în timp ce jefuiau gospodăria lui Nicolae Puşcaşu. Lucian Lică a mărturisit că a scos din buzunar pistolul pe care îl avea de la Bran şi că a tras singurul cartuş din încărcător spre paznicul căruia i-a pulverizat apoi în faţă câteva jeturi de spray lacrimogen cu piper. Atacatorii nu s-au oprit, însă, aici. Laurenţiu Ştefan Lică şi Marian Bran au început să îl lovească pe Victor Barnea cu pumnii şi picioarele, după care Lucian Lică l-a înjunghiat de trei ori, în piept, cu o sabie. Pentru a fi siguri că victima a murit, unul dintre suspecţi a lovit-o în cap cu o piatră. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, indivizii au furat din casă mai multe produse electronice şi electrocasnice, sticle cu băuturi alcoolice, iar din curte, mai mulţi baloţi de paie, bunuri pe care le-au transportat cu o căruţă la locuinţa lor. Lucian Lică, Laurenţiu Ştefan Lică şi Marian Bran au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 29 de zile.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii