Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica Metope romane din Monumentul Triumfal de la Adamclisi, disparute fara urma - Virgil Lungu, cercetat pentru trafic cu obiecte de patrimoniu

ro

25 Oct, 2010 18:26 1018 Marime text

Directorul Direcţiei de Cultură, Virgil Lungu, este suspectat de trafic de obiecte de patrimoniu alături de mai multe persoane. Dosarul este în cercetare de un an de zile, răstimp în care au fost audiaţi mai mulţi angajaţi ai Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa. Între timp, atât Virgil Lungu, cât şi alte persoane, îşi văd bine-mersi de posturile de conducere pe care le deţin, deşi Ministerul Culturii, adică statul român, nu este încă lămurit dacă metope romane originale, părţi componente din Monumentul Triumfal de la Adamclisi, mai sunt în ţară sau au ajuns, dintr-o „eroare", în Italia.

Scandalul la care facem referire a debutat în septembrie 2009. Şeful Corpului de Control al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ion Mihai Gorgoi, a atras atenţia conducerii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Constanţa că Certificatul de Export definitiv nr. 883/2009 al metopelor de pe Monumentul Triumfal de la Adamclisi, semnat de Virgiul Lungu şi inspectorul Magdalena Tiţă, este emis fără aprobarea Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor. Potrivit prevederilor HG nr. 518 din 7 aprilie 2004, Lungu şi Tiţă au încălcat Normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile, reiese din sesizarea lui Mihai Gorgoi. Din fotografiile anexate certificatului de export rezultă că cele şapte piese exportate în Italia, pentru a putea fi prezentate la o expoziţie organizată în Florenţa, ar fi originale. Din neglijenţă sau din cu totul alte motive, deocamdată neelucidate, cererea de eliberare a Certificatului de export şi Certificatul de export al obiectelor nu conţin numărul de ieşire din registrul Muzeului de Istorie şi Arheologie. În plus, la expoziţie ar fi trebuit să ajungă replici ale metopelor, iar de la acest punct declaraţiile celor implicaţi încep să fie contradictorii, fiind întrunite, conform datelor noastre, elemente constitutive ale infracţiunilor de fals şi uz de fals. Tot în acest caz, la solicitarea Ministerului Culturii, fostul director al Direcţiei de Cultură, Daniela Caruţiu, a demarat o anchetă prin care Gabriel Custurea, directorul muzeului trebuia să prezinte fotografiile replicilor pentru a dovedi că nu s-au transportat metopele originale, dar şi documente concrete care să ateste că, pentru realizarea replicilor, muzeul a obţinut aprobarea prealabilă a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor. Din răspunsul lui Custurea reiese că nu au mai fost făcute replicile şi că nu s-a mai ridicat Certificatul de Export, fiind abandonat proiectul. Adevărul se pare că este cu totul altul. Cu aprobarea lui Constantin Chera, fostul director al muzeului, s-au executat pe şest replicile, susţin sursele noastre. Dovezile sunt evidente. Un grup de profesori şi studenţi care a făcut o vizită la Muzeul din Adamclisi a surprins în fotografii persoane care executau mulaje pentru replici. Personalul muzeului a încercat să şteargă urmele şi să care replicile în afara muzeului, dar există fotografiile pe care vi le prezentăm în premieră. Până la urmă, rămâne de stabilit cu exactitate: au ajuns în Italia replici sau obiecte originale? Iar dacă au ajuns, cum a fost posibil ca ele să treacă graniţa fără ca toate procedurile legale să fie îndeplinite? Până la finalizarea acestui dosar şi lămurirea completă a „misterului", Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a declarat pentru „Replica" faptul că: „Potrivit Legii 422, privind protecţia monumentelor istorice, s-a stabilit că faptele reclamate constituie infracţiune, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoriei Constanţa cu propunerile corespunzătoare. Actualmente dosarul se află în lucru la Poliţie". Facem precizarea că metopele romane sunt părţi componente din Monumentul Triumfal de la Adamclisi, clasificat în categoria A.

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii