Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:02 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber „Regele Ferdinand“, la război doar cu un... tun

ro

24 Mar, 2011 11:52 1177 Marime text

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, după şedinţa CSAT, că, la solicitarea NATO, România va participa la operaţiunile din Libia cu 205 militari la bordul fregatei „Regele Ferdinand" şi cu doi ofiţeri de stat major.

„Fregata va efectua în Libia operaţiuni de blocare a oricărei nave suspecte că ar transporta, de exemplu, armament către Libia. (...) Nava va fi gata de plecare în misiune în 30 de zile", a declarat şeful statului.

4,5 milioane de euro, pentru trei luni în Marea Mediterană

„Trebuie să se găsească resurse pentru punerea în aplicare a deciziei CSAT şi pentru respectarea angajamentului pe care România îl are faţă de NATO. În CSAT sunt membri şi ministru de Finanţe şi primul ministrul, deci trebuie să găsească resurse pentru punerea în aplicare a deciziei CSAT şi pentru respectarea obligaţiilor pe care România le are faţă de Alianţa Nord-Atlantică. Pentru ca nava să opereze timp de trei luni în Marea Mediterană sunt necesare 4,5 milioane euro", a mai spus preşedintele Traian Băsescu.

„România rămâne un susţinător al ideii că operaţiunile militare trebuie să se desfăşoare şi sub mandat NATO, pentru că ne ajută pe toţi la solidaritate. România va continua să răspundă pozitiv în limita resurselor şi dacă este vorba de acţiuni umanitare. Ar fi bine să nu dăm impresia că suntem nepregătiţi a înţelege lucruri elementare. Marii beneficiari ai resurselor petroliere din Libia sunt Italia, Franţa, Marea Britanie şi SUA. Nu au nevoie de un război pentru a primi ceea ce deja au. Intervenţia este pentru a proteja populaţia de un lider politic care omoară propria lui populaţie", a subliniat şeful statului.

Amintim că, la data de 20 martie, a fost aprobat planul de operaţii pentru impunerea embargoului cu privire la vânzările de armament către Libia. În urmă cu două zile a fost aprobat planul de operaţii privind zona de interdicţie aeriană. De asemenea, Consiliul Nord Atlantic a aprobat directiva de execuţie pentru impunerea embargoului contra Libiei. Odată cu aprobarea directivei se trece la punerea în aplicaţie a operaţiunii.

Ce operaţiuni efectuează, oficial, fregata „Regele Ferdinand"?

Fregata „Regele Ferdinand" este capabilă, spun Forţele Navale Române, să execute lupta în toate cele trei medii: la suprafaţă, aerian şi sub apă. Principalele misiuni ale navei sunt: participarea la operaţiuni comune sau colective, navă de comandă a unei grupări navale, supravegherea situaţiei navale şi controlul traficului maritim în marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă, protecţia căilor de transport şi de comunicaţii maritime, sprijinirea forţelor specializate în comba-terea poluării apelor maritime, contrabandei şi transporturilor ilicite de armament şi droguri, participarea la acţiuni naţionale şi internaţionale de căutare şi salvare pe mare sau ajutor umanitar, instruirea navală pe mare.

Fregata „Regele Ferdinand", dotată de război?!

Potrivit site-ului Forţelor Navale Române, fregata „Regele Ferdinand" are un deplasament de 4.900 tdw, o lungime de 148,2 m, lăţimea de 14,75 m, viteză maximă de 30 Nd, pescaj maxim.6,4 m, 8 punţi. Echipajul numără 18 ofiţeri, 77 de maiştri militari şi 110 militari angajaţi pe bază de contract.

La bordul navei se află: un tun super-rapid 76 mm Oto Melara; instalaţii lansare torpile; sistem de comandă asistat de calculator; instalaţii de bruiaj pasiv; sisteme de luptă electronică; 9 sisteme radar; sistem de pro-pulsie, 4 turbine Rolls-Royce; elice cu pas variabil; patru Diesel generatoare a câte l MW la 450 V/60 Hz/3 faze.

Dacă facem o simplă comparaţie, faţă de alte nave care participă la războiul din Libia, fregata „Regele Ferdinand" stă foarte prost la capitolul armament. De exemplu, spre deo-sebire de fregata românească, ce este „dotată" cu un tun şi un lansator, fregata britanică HMS Cumberland are două sisteme anti-aeriene Sea Wolf, două lansatoare cvadruple de rachete Harpoon, două lansatoare de torpile anti-submarin, un tun de 114 mm, două tunuri de 20 mm, GAM-BO1, un tun Goalkeeper CIWS, sistem antirachetă NATO Seagnat. De asemenea, la bord se află două elicoptere Lynx Mk. 8.

Fregata canadiană HMCS Charlottetown are 24 de torpile Honeywell Mk 46, 16 rachete anti-aeriene Evolved Sea-Sparrow, opt rachete RGM-84 Harpoon, un tun de 57 de mm Bofors Mk2, un tun de 20 de mm Vulcan Phalanx CIWS, şase mitraliere calibrul 50. Şi această fregată are la bord un elicopter CH-124 Sea King.

Nava spaniolă Almirante Juan de Borbon are, pe lângă un tun de 127 mm şi alte două de CIWS FABA de 20 mm, şase lansatoare de rachete Mk41 antiaeriene, opt rachete RGM-84 Harpoon antinavale, patru lansatoare de torpile anti-submarin. Pentru orice eventualitate, la bordul fregatei se află şi un elicopter CH-124 Sea King.

Misiunile de până acum

De la intrarea în serviciul Forţelor Navale Române a executat o serie de misiuni, dintre care cele mai importante au fost următoarele: Operaţia ACTIVE ENDEAVOUR 2005 / Marea Mediterană - a fost prima pre-zenţă românească în teatrul maritim de operaţii din Marea Mediterană; CERTEX 2007 / Bulgaria - nava a fost certificată naţional nivel 1 interoperabilitate; Stagiu SNMG-2 2007 / Marea Mediterană; NOBLE MIDAS 2007 / Croaţia - nava a fost certificată internaţional nivel 1 interoperabilitate; Operaţia ACTIVE ENDEAVOUR 2007 / Marea Mediterană; CERTEX 2008 / Bulgaria - nava a fost cer-tificată naţional nivel 2 interoperabilitate; SUMMIT-ul NATO / Bucureşti 2008; NOBLE MIDAS 2008 / Italia - nava a fost cer-tificată internaţional nivel 2 intero-perabilitate, acreditare care permite fregatelor tip 22 să participe alături de navele NATO la toate tipurile de misiuni internaţionale; Operaţia ACTIVE ENDEAVOUR 2008 / Marea Mediterană; Exerciţiile naţionale: Euxin, Litoral, Pontica, Getica.

Cine conduce fregata „Regele Ferdinand"?

Comandantul navei este comandorul Mihai Panait, absolvent al Academiei Navale Mircea cel Bătrân - promoţia 1991. În perioada 1999 - 2001 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, iar în 2009 a absolvit Colegiul Naval de Comandă, Newport, SUA. A absolvit următoarele cursuri de carieră şi nivel: curs postuniversitar de conducere a unităţilor de marină/1999, curs de arme sub apă în cadrul Academiei Navale/2004, curs pentru echipa de comandă la Den Helder în Olanda/2005, curs Joint SMFA, Bucureşti/2006. Din 2008 este cetăţean de onoare al statului Rhode Island-Newport-SUA.

Comandantul navei este comandorul Mihai Panait, absolvent al Academiei Navale Mircea cel Bătrân - promoţia 1991. În perioada 1999 - 2001 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, iar în 2009 a absolvit Colegiul Naval de Comandă, Newport, SUA. A absolvit următoarele cursuri de carieră şi nivel: curs postuniversitar de conducere a unităţilor de marină/1999, curs de arme sub apă în cadrul Academiei Navale/2004, curs pentru echipa de comandă la Den Helder în Olanda/2005, curs Joint SMFA, Bucureşti/2006. Din 2008 este cetăţean de onoare al statului Rhode Island-Newport-SUA.

http://www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii