Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:20 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanta Pensionati medical, doar pentru a se imprumuta

ro

15 Jul, 2010 00:35 518 Marime text

Cateva persoane s-au pensionat medical pentru a obtine imprumuturi.
CARP Constanta nu mai are de unde sa-si recupereze datoriile, pentru ca cei in cauza si-au iesit din drepturi.
CARP Constanta a luat masuri pentru a preveni astfel de situatii.

Mai multi varstnici din judetul Constanta s-au pensionat medical pentru a putea obtine imprumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Constanta (CARP), dupa care Comisia Medicala i-a scos din drepturi. In prezent, conducerea CARP din Constanta nu mai poate apela nici la sprijinul Casei Judetene de Pensii din Constanta, care ar fi putut sa efectueze popriri pe pensiile datornicilor, dar nu mai mult de o treime din venitul lunar. Mai multe persoane pensionate medical au obtinut imprumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Constanta si in prezent nu mai sunt de gasit nici la adresa de domiciliu. Presedintele CARP din Constanta, Corneliu Enachescu, spune ca la solicitarea imprumutului, cei pensionati medical au prezentat un cupon de pensie, actele medicale, buletinul de identitate si cererea prin care se solicita creditul. Corneliu Enachescu afirma ca acesti pensionari se prezinta la Comisia Medicala din doua in doua luni si, de cele mai multe ori, ies din evidentele Casei Judetene de Pensii (CJP) Constanta, la scurt timp dupa ce au obtinut acest drept, iar reprezentantii CARP nu mai au de unde sa-si recupereze datoriile.

De negasit

Conducerea CARP din Constanta se confrunta cu 9 situatii de acest gen, in care beneficiarii unor credite si-au iesit din drepturile de pensionare medicale si nu mai sunt de gasit nici la adresa de domiciliu. Trei dintre acestia sunt din Navodari, locuiesc chiar in acelasi bloc, iar valoarea restantelor lor se ridica la aproape 6 mii lei. Fiecare dintre acestia a luat credite in valoare de 2 mii lei. Pentru a se proteja de rau-platnici, CARP solicita de acum fiecarui pensionar care cere credit, pe langa actele necesare, si doi giranti, ale caror pensii trebuie sa fie in jur de 700-800 lei. Specialistii CARP Constanta spun ca nu pot fi giranti cei care au pensie minima. Pensionarii constanteni pot imprumuta pana la 3.000 lei, suma care trebuie platita in maximum 18 rate. Suma maxima imprumutata a scazut, de cateva luni, de la la 5 mii lei la 3 mii lei, pe motiv ca exista o avalansa a varstnicilor constanteni care solicita imprumuturi, de cand Guvernul ameninta cu taierea pensiilor.

Varstnicii care doresc sa imprumute o suma cuprinsa intre 2.000 si 3.000 lei de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Constanta vor plati o dobanda de 12%. Cei care vor sa ia o suma cuprinsa intre 1.000 si 2.000 lei au de dat la CARP o dobanda de 11%, iar cei care vor imprumuta sub 1.000 lei vor achita o dobanda de 10%. Presedintele Corneliu Enachescu spune ca din banii obtinuti din dobanda se platesc salariatii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, energia, apa si alte utilitati pentru cladirea in care functioneaza CARP.

Masuri de criza

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor acorda, pana in urma cu cateva luni, o suma maxima 5.000 lei, care putea fi platita in 18 rate, acum, insa, suma maxima care poate fi imprumutata este 3.000 lei, achitabila in tot atatea rate. Mai mult decat atat, membrii CJARP aveau dreptul, o data pe an, la suma de 45 lei, care putea fi decontata in cazul unor lucrari stomatologice, oftalmologice si pentru tratament in statiuni balneare, dar acum se poate beneficia de aceeasi suma la doi ani.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii