Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanţa Nuredin si gasca, trimisi in judecata

ro

08 Feb, 2011 12:13 1093 Marime text
Cms. sef Cristinel Nitoi va fi cercetat alaturi de alti doi complici in stare de libertate

Cei noua sunt acuzati printre altele de santaj, evaziune fiscala, delapidare tulburarea ordinii si linistii publice si favorizarea infractorului

Beinur Nuredin si cms. sef Cristinel Nitoi, fostul adjunct al Politiei Neptun au fost trimisi ieri in judecata, alaturi de alti sapte indivizi, fiind cercetati pentru santaj, evaziune fiscala, delapidare, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii si linistii publice si favorizarea infractorului. Potrivit procurorilor Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Beinur Nuredin, fratele lui, Erchin Nuredin, Nelu Mihai Balaban, Mannix Padure, Constantin Ovidiu Pop si Valentin Popa vor fi cercetati in continuare in stare de arest preventiv. In schimb, Cristinel Nitoi, Emanoil Hanganu si Petre Cantranjev vor fi judecati in stare de libertate.

Din cercetarile efectuate s-a stabilit ca, incepand cu anul 2000, inculpatii percepeau taxe de protectie (valoarea acestora ridicandu-se la cateva mii de euro pe an) de la diversi oameni de afaceri, in schimbul promisiunii ca vor putea derula in liniste activitati comerciale pe litoral. Victimele au intocmit nenumarate plangeri penale pe care le-au depus la politie, dar toate acestea au primit solutii de netrimitere in judecata dispuse de sau prin intermediul actiunilor intreprinse de cms. sef Nitoi. In acest fel, inculpatii au reusit sa stopeze cercetarile in cauzele respective si sa musamalizeze aflarea adevarului. Cms. sef Nitoi reusea de fiecare data sa-i favorizeze pe membrii familiei Nuredin Beinur, folosindu-se de autoritatea pe care o avea asupra celorlalti politisti din cadrul Politiei Statiunii Neptun, mai ales in perioadele in care era imputernicit la conducerea acesteia. Din probatoriul administrat s-a stabilit faptul ca, pentru a-si pune in aplicare planurile, inculpatii recurgeau, de cele mai multe ori, la amenintari cu moartea la adresa victimelor si a membrilor familiilor acestora, precum si a martorilor, atat in mod direct, cat si prin mesaje telefonice sau distrugeri de bunuri cu scopul intimidarii. Cercetarile procurorilor au mai relevat si ca printre activitatile infractionale ale inculpatilor se numara si actiuni de recuperare a unor pretinse sau reale datorii existente intre persoane fizice, prin recurgerea inculpatilor la metode de constrangere psihica a partilor vatamate (amenintari cu moartea, cu sechestrarea, cu incendierea unor bunuri). Beinur Nuredin este acuzat ca i-a determinat pe complicii sai, Nelu Mihai Balaban si Constantin Ovidiu Pop sa exercite, la sfarsitul lunii aprilie 2010, amenintari si presiuni de natura psihica asupra unui barbat cu scopul de a recupera o pretinsa datorie de 8,4 Kg de aur. In vederea recuperarii prejudiciului, procurorii au dispus, prin ordonanta, instituirea unui sechestru asigurator asupra actiunilor detinute de catre inculpatul Nuredin Beinur in cadrul unei societati pe actiuni. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Bucuresti.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii