Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:53 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanţa Este pregatit “Regele Ferdinand” de razboi?!

ro

24 Mar, 2011 12:11 823 Marime text

Fregata pleaca, peste 30 de zile, in Marea Mediterana, pentru a participa la operatiunile din Libia

La bordul navei comandate de comandorul Mihai Panait se vor afla 205 militari si doi ofiteri de stat major

In mai putin de o luna, fregata „Regele Ferdinand" din dotarea Fortelor Navale Romane va pleca, la solicitarea NATO in Marea Mediterana unde va participa la operatiunile din Libia. La bordul navei comandate de comandorul Mihai Panait se vor afla 205 militari si doi ofiteri de stat major. Nava militara va efectua in Libia operatiuni de blocare a oricarei nave suspecte ca ar transporta, de exemplu, armament catre Libia si va fi gata de plecare in misiune in 30 de zile. Presedintele Traian Basescu a declarat, marti seara, la finele sedintei CSAT, ca participarea Romaniei la operatiunile NATO vizeaza strict impunerea embargoului cu privire la vanzarea de armament. „Decizia aceasta nu presupune implicarea Romaniei in operatiunile de instituire a zonei de interdictie aeriana. Aceasta chestiune face obiectul unei alte decizii NATO care deocamdata nu a fost transata de organizatia Nord Atalantica", a mai precizat seful statului.

Potrivit Fortelor Navale Romane, fregata „Regele Ferdinand" este capabila sa execute lupta in toate cele trei medii: la suprafata, aerian si sub apa. Principalele misiuni ale navei sunt participarea la operatiuni comune sau colective, nava de comanda a unei grupari navale, supravegherea situatiei navale si controlul traficului maritim in marea teritoriala, zona contigua si zona economica exclusiva, protectia cailor de transport si de comunicatii maritime, sprijinirea fortelor specializate in combaterea poluarii apelor maritime, contrabandei si transporturilor ilicite de armament si droguri si participarea la actiuni nationale si internationale de cautare si salvare pe mare sau ajutor umanitar. Din anul 2004, cand a intrat in dotarea FNR, ambarcatiunea militara a executat o serie de misiuni internationale, majoritatea fiind desfasurate pe Marea Mediterana. Ultima misiune internationala desfasurata de „Regele Ferdinand" a avut loc in perioada 1-30 noiembrie, cand nava militara a participat la Operatia „Active Endeavour" din Marea Mediterana. Potrivit MapN, misiunea a reprezentat a sasea participare a Fortelor Navale Romane la Operatia „Active Endeavour", operatie prin care tara noastra contribuie activ la sporirea securitatii in Europa. Fregata are un deplasament de 4900 tdw, o lungime de 148,2 m, latimea de 14,75 m, viteza maxima de 30 Nd pescaj maxim.6,4 m, 8 punti. Echipajul numara 18 ofiteri, 77 de maistri militari si 110 militari angajati pe baza de contract. La bordul navei se afla un tun super-rapid 76 mm Oto Melara, instalatii lansare torpile, sistem de comanda asistat de calculator, instalatii de bruiaj pasiv, sisteme de lupta electronica, 9 sisteme radar, sistem de propulsie, 4 turbine Rolls-Royce, elice cu pas variabil si patru Diesel generatoare a cate l MW la 450 V/60 Hz/3 faze.

http://observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii