Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:59 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Observator de Constanţa Deltacons mai pune mana pe jumatate de milion de lei

ro

17 Dec, 2010 12:10 1020 Marime text

DADL-ul lui Mitrea, in rol de Mos Craciun

Procedura prin care a fost aleasa firma tulceana este aceeasi: negociere fara anunt de participare

Daca ar fi recapitulam toate contractele incheiate de Directia Apele Romane Dobrogea Litoral, care numai in ultimii sapte ani au hranit firma Deltacons, din Tulcea, ne-ar trebui, cu siguranta, un spatiu generos. Nu conteaza cine s-a perindat la sefia DADL, caci mereu Deltacons a fost declarata castigatoare a licitatiilor organizate pentru diverse lucrari, in special pentru cele hidrotehnice. Este deja notorie lucrarea la digul „fabricat" la Venus din saci umpluti cu nisip si cusuti cu ata de croitorie, dig care s-a dus pe apa sambetei dupa doar un an de la executie, desi constructorul acordase o garantie de 50 de ani. An de an, firma a luat crema tuturor investitiilor finantate de DADL, iar acum situatia se repeta.

Ultimele doua contracte atribuite firmei Deltacons de DADL-ul condus de Marian Mitrea vor aduce in conturile tulcenilor peste jumatate de milion de lei. Pentru executarea lucrarilor la investitia „Consolidarea digului si inchiderea bresei in localitatea Isaccea", DADL va plati acum 282.659,37 lei fara TVA, iar contractul este atribuit direct, fara anunt de participare, pe simplul considerent ca doar Deltacons poate furniza acest tip de lucrare. Trebuie spus ca aceeasi lucrare a fost executata tot de Deltacons, iar calitatea a fost atat de buna incat la inundatiile din vara apele au maturat totul in cale. Si celalalt contract, de executie a lucrarilor la investitia „Aparare impotriva inundatiilor a localitatii Patlageanca", a fost atribuita prin negociere directa, fara anunt de participare, va transfera din conturile DADL in cele ale firmei tulcene 225.669,86 lei.

www.observator.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii