Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de Opinie Pistolar scandalagiu în “exerciţiul funcţiunii”

ro

20 Apr, 2011 08:14 1155 Marime text
Omul fraţilor Vasea, Eldis Nasurla, a ajuns după gratii, fiind arestat preventiv. Potrivit anchetatorilor, în data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, cel în cauză a provocat scandal public, tulburând ordinea şi liniştea publică. Concret, incidentul a fost înregistrat luni după-amiaza, în piaţa Tomis III, între Nasurla şi mai mulţi vânzători ambulanţi. Suspectul i-a acuzat pe vânzători de concurenţă neloială, iar, pentru că spiritele se încinseseră, s-a dus la maşină, a luat o armă cu gaze un pistol marca „Mauser - Werke", de calibru 10X22T, şi a tras două focuri de armă. Ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a solicitat Judecătoriei Constanţa luarea măsurii arestării preventive, pe o durată de 29 zile, faţă de Nasurla Eldis, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Instanţa a admis în parte cererea procurorilor, emiţând mandat de arestare pentru doar 20 de zile.

Condamnat şi lăsat în libertate condiţionat

În luna decembrie 2010, Eldis Nasurla, tovarăşul lui Eugen Manea, zis Gelu Tăiatu', judecat alături de acesta pentru fapte de violenţă şi achitat în primă instanţă, a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la un an de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi la alte şase luni pentru vătămare corporală, dar pedeapsa i-a fost suspendată condiţionat. De asemenea, Gelu Tăiatu' a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru vătămare corporală şi un an pentru ultraj contra bunelor moravuri, tot cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Manea a fost judecat alături de Eldis Nasurla pentru bătaia pe care i-au aplicat-o lui Vasilică Coşman, zis Lică, în noaptea de 8 spre 9 septembrie 2006. Atât Nasurla, cât şi Manea au fost trimişi în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală. Potrivit rechizitoriului, fapta pentru care cei doi au fost deferiţi instanţei s-a petrecut în noaptea de 8 spre 9 septembrie 2006, în clubul „After Hours", când aceştia l-au snopit în bătaie pe Vasilică Coşman, care a avut nevoie de 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni de pe urma loviturilor suferite.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii