Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de Opinie Livezi împotriva deşertificării

ro

05 Apr, 2011 12:27 928 Marime text

În jur de 800 de puieţi au fost distribuiţi, ieri, în municipiul Mangalia, în cadrul programului de refacere a livezilor de pomi fructiferi, iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa. Pomii au fost plantaţi de elevii şcolilor din localitate, iar alături de ei a fost şi preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu. Programul este implementat în toate localităţile judeţului, cu sprijinul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, iar parte a acestuia este şi Staţiunea de Cercetare şi Experimentare Valu lui Traian. La acţiune au participat şi vicepreşedinţii CJC Cristinel Dragomir şi Cristian Darie, directorul general de la RAJDP Adrian Gâmbuţeanu, directorul adjunct Marin Dima, primarul Mangaliei Claudiu Tusac, elevi şi cadre didactice din şcolile şi liceele din localitate, ca şi credincioşii de la Biserica Adormirea Maicii Domnului. Pomii fructiferi sunt de soiuri diferite: vişin, cireş, nectarin, prun, măr şi piersic, iar fiecare elev şi-a luat angajamentul scris că va îngriji pomul plantat şi îl va proteja. „Nu vom permite nimănui să distrugă pomii, pentru că sunt din livada şcolii noastre, plantată şi îngrijită de noi", au declarat elevii.

Schimbări climatice

În octombrie anul trecut, la iniţiativa preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, a fost aprobat „Programul judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi", şeful administraţiei judeţene fiind împuternicit să negocieze şi să semneze acordul de parteneriat cu autorităţile locale, staţiunile de cercetare, instituţiile de învăţământ, cultivatorii privaţi, precum şi cu alte persoane fizice sau juridice interesate. Tot atunci, pentru derularea programului, pe o durată de trei ani, în perioada 2011-2013, a fost alocată suma de 1,2 milioane lei. „Luând în considerare faptul că agricultura - în general şi pomicultura - în special, ca ramură de importanţă economică a agriculturii, va fi influenţată în următoarele decenii de schimbările climatice ce se produc la nivel global, pentru gestionarea exploataţiilor agricole şi protejarea investiţiilor este absolut necesară elaborarea de strategii de adaptare, orientări viitoare, management pe măsură", arăta în expunerea de motive Nicuşor Constantinescu. Menirea programului este refacerea bazinelor pomicole, implicit oprirea declinului tot mai acut al plantaţiilor existente.

Refacerea oxigenului

„Este cel mai bun lucru pe care-l poate face un om într-o viaţă - plantarea unui pom. Păcat că plantarea pomilor din curtea şcolilor nu mai figurează în programa şcolară. Este ceva normal ceea ce facem prin acest program, anormal este faptul că judeţul nostru este singurul unde se derulează un astfel de program de refacere a livezilor de pomi fructiferi", a declarat şeful administraţiei judeţene, precizând că judeţul nostru avea nevoie de un astfel de program în condiţiile în care este împădurit doar în proporţie de 5%, iar media europeană este de 37%. Refacerea livezilor de pomi fructiferi este o continuare a programului CJC de împădurire şi de realizare a perdelelor forestiere. „Numai anul trecut am plantat împreună cu primăriile partenere 1.200 de hectare, astfel putem să contribuim la refacerea oxigenului, a plantelor şi a copacilor din Dobrogea", a adăugat preşedintele CJC. „Acţiunea a decurs foarte bine, elevii au participat cu entuziasmul caracteristic vârstei şi, în pofida vremii reci, s-a reuşit plantarea tuturor pomişorilor primiţi. Rămâne acum tot în responsabilitatea tinerilor să urmărească evoluţia lor, să-i protejeze şi să-i îngrijească, iar noi le vom fi alături cu tot ceea ce mai au nevoie", a declarat primarul Mangaliei.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii