Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Ploaie de note sub 5 peste suplinitori. Repetenţii, la catedră!

ro

09 Aug, 2011 12:01 1177 Marime text

Profesorii care au picat examenul de titularizare au mai avut o şansă zilele acestea pentru a spăla ruşinea şi a dovedi că sunt pregătiţi să muncească la catedră, potrivit calificării dobândite. Dar au ratat şi această ocazie. 37% dintre profesorii constănţeni participanţi la examenul de suplinire din acest an nu au promovat testarea. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, din cei 304 candidaţi evaluaţi, 110 au luat note sub 5. Numărul absenţilor a fost şi el covârşitor de mare. Mai precis, numărul absenţilor l-a depăşit pe cel al candidaţilor prezenţi. Statistica ISJ arată că 461 de profesori nu au mai participat la examen. De ce au dat bir cu fugiţii din calea testării atât de mulţi profesori constănţeni? Cu doar câteva zile înainte de examinare, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a schimbat modalitatea de desfăşurare a testării. Probele orale de altă dată ale căror subiecte erau încropite la nivel local au fost înlocuite cu probe scrise, iar subiectele de concurs au venit de pe plan naţional. Supravegherea video a testării a fost şi ea o noutate. Prin neprezentare şi prin note sub 5 obţinute de 37% dintre ei, dascălii au demonstrat că locul lor nu este la catedră. Cu toate acestea, sunt şanse mari ca profesorii de nota 2 să ajungă în şcoli în această toamnă. Dacă nu vin ei la catedră, vin pensionarii, o alternativă deloc agreată de elevi.

Profesorii de nota 2 vor fi reevaluaţi?!

Deşi au obţinut calificative sub 5 la suplinire există şanse ca dascălii repetenţi să intre în toamnă la catedră pentru a putea fi acoperite cele aproape 2.000 de posturi rămase vacante în învăţământul constănţean. Decizia îi aparţine, însă, ca în fiecare an, Ministerului Educaţiei. „Aşteptăm decizia Ministerului Educaţiei privind situaţia suplinitorilor cu note sub 5. Ei vor fi evaluaţi din nou în vederea ocupării unui loc la catedră numai cu acordul ministerului", a precizat Mioara Sorescu, inspector şcolar general adjunct. Sorescu a precizat că de dorit ar fi ca locurile rămase libere să fie ocupate de titulari, prin suplimentarea numărului de ore, şi de pensionari, urmând a se face o analiză în acest sens în cursul săptămânii acesteia. Cu mult mai mulţi decât în trecut, pensionarii au bătut la uşa ISJ interesaţi să predea în şcolile din judeţ în anul şcolar următor. Potrivit inspectorilor şcolari, 400 de pensionari şi-au depus, până în momentul de faţă, dosare la Inspectoratul Şcolar Judeţean în acest sens. Pentru elevi cu siguranţă aceasta nu este o veste bună. Ani la rând consiliile elevilor au criticat prezenţa pensionarilor la catedră şi au cerut înlocuirea lor. Problema este că nu are cine să-i înlocuiască pe aceştia, în afară de profesorii calificaţi de nota 2 şi profesorii necalificaţi - formatori fără prestanţă şi autoritate în faţa elevilor. Oricând tinerii pot afla, consultând listele cu rezultatele de la suplinire şi titularizare, că profesorul de la catedră este de nota 2, dar le solicită lor imposibilul, adică cunoştinţe de nota 10.

www.lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii