Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:25 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Asigurările de sănătate bagă-n boală taximetria

ro

20 Oct, 2010 11:44 831 Marime text

Ordonanţa nr. 58 nu i-a scăpat din vedere nici pe taximetrişti. Guvernul Boc şi-a propus să bage mâna adânc şi-n buzunarele şoferilor de taxi, solicitându-le acestora plata retroactivă pe ultimii cinci ani la asigurările de sănătate. „Cum să fii obligat să plăteşti sănătatea retroactiv, în condiţiile în care nu ai avut încheiat contract cu CJAS? Nu este normal aşa ceva! Să-mi ceară plata cu 1 ianuarie, asta este altceva, dar nu plata retroactivă", a precizat Lică Neagu, preşedintele Camerei Taximetriştilor Constanţa. Lică Neagu a menţionat că este absurd ce se întâmplă şi că s-a ajuns să fie luată în calcul chiar şi posibilitatea recurgerii la popriri pe maşini. „Pentru a recupera banii se iau în discuţie eventuale popriri pe maşinile de taxi. O maşină de taxi costă 15.000 lei. După ce ne vând maşinile, ce mai urmează să ne ia?", s-a întrebat, retoric, preşedintele Camerei Taximetriştilor Constanţa. Potrivit liderului sindical, taximetriştii ar avea de plătit peste 20.000 de lei în contul contribuţiilor la sănătate, pensii şi şomaj - o sumă foarte mare, pe care şoferii de taxi susţin că nu o vor acoperi în veci din încasările pe care le fac zilnic. „De 10 ani fac taximetrie, niciodată nu a mers aşa prost. Suntem multe maşini, cei bogaţi au propria maşină şi nu apelează la noi, iar cei săraci apelează la noi doar în situaţii de urgenţă. Stau în stradă cu orele, ca, în final, să ajung acasă cu 20-30 lei, bani pe care-i dau nevestei în casă. Din ce să mai plătesc contribuţii?", a povestit Marin G., un taximetrist.

Nu sunt la prima ameninţare

Taximetriştii independenţi, ce lucrează ca persoane fizice autorizate, au mai trăit un moment asemănător peste care însă au trecut fără incidente şi fără să fie obligaţi la plata asigurărilor de sănătate. „Prin 2003-2004, taximetriştii au primit acasă o adresă din partea CJAS, prin care li se solicita, la fel, plata retroactivă la sănătate pe ultimii patru ani. Atunci au avut loc discuţii aprinse cu cei de la CJAS şi am reuşit, într-un final, să aplanăm conflictul", a declarat Lică Neagu. Preşedintele Camerei Taximetriştilor susţine că, în zilele ce urmează, va trimite o scrisoare către instituţiile descentralizate pentru a solicita rezolvarea problemei. „Nu este normal să fie obligaţi să plătească sănătatea. Este alegerea fiecărei persoane fizice autorizate dacă achită sau nu contribuţiile la asigurările de sănătate", a mai menţionat Lică Neagu. Liderul sindical a precizat că nu este exclus să acţioneze în instanţă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. „Dacă vor proceda ca în 2005, să trimită adrese taximetriştilor, vom avea de ce să ne legăm de ei şi, conform legii, să-i acţionăm în instanţă", a mărturisit Lică Neagu. Totodată, se ia în calcul şi pregătirea unor acţiuni de protest. Tonul acţiunilor revendicative a fost dat deja de taximetriştii din Capitală, care, pe 7 octombrie, în faţa sediului Ministerului Sănătăţii, au cerut demisia ministrului Cseke Attila.

"Mi se pare o mare prostie"

Întrebaţi cum cataloghează solicitarea privind plata retroactivă a asigurărilor de sănătate, taximetriştii constănţeni nu s-au ferit să declare că ceea ce li se cere este o mare prostie. „Mi se pare o mare prostie. Banii ar trebui luaţi la zi, nu din urmă. Cei care au avut probleme de sănătate în anii trecuţi au apelat la serviciile medicale contracost. Dacă vom plăti retroactiv contribuţiile la sănătate ne va deconta statul banii daţi în ultimii cinci ani pe serviciile medicale?", a menţionat Gică Târziu, un taximetrist. Mulţi dintre şoferii de taxi au menţionat, sub protecţia anonimatului, că nu vor plăti niciun leu la stat, întrucât, dacă au nevoie de doctor, merg la cabinetele private.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii