Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanta Cum vor fi cheltuiţi banii Primăriei Constanţa

ro

23 Dec, 2010 12:17 832 Marime text

Primăria Constanţa a întocmit proiectul de buget al administraţiei pentru anul 2011. Pe site-ul instituţiei a fost postată nota de fundamentare a proiectului de buget, iar cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii şi opinii cu valoare de recomandare până pe 7 ianuarie 2011, cel târziu, la sediul administraţiei publice din City Parc Mall.

În conformitate cu prevederile legale privind transparenţa decizională, administraţia publică locală din Constanţa a pus pe portalul autorităţii proiectul de hotărâre privind bugetul municipal pe anul 2011, pentru a putea fi consultat on-line de către toţi cei interesaţi. Cheltuielile bugetului local pentru 2011 sunt fundamentate, dimensionate şi repartizate pe destinaţii, respectiv pe acţiuni, pe activităţi, programe, proiecte obiective în funcţie de priorităţile stabilite de autoritatea locală. Potrivit notei de fundamentare, „în 2011 investiţiile vor ocupa o pondere mare în cadrul bugetului. Unele sunt în derulare şi trebuie duse mai departe, multe dintre acestea se vor finaliza". Vor continua proiectele cu finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, cele de reabilitare a tramei stradale şi de modernizare a infrastructurii, modernizarea punctelor termice, executarea de parcări iluminate şi împrejmuite, dar şi realizarea platformelor moderne pentru colectarea deşeurilor.

Programele sociale rămân

Programele şi acţiunile cu caracter social ocupă o pondere importantă în cadrul bugetului. Se vor continua acţiunile de acordare a pachetelor de alimente de opt ori pe an, cu ocazia celor mai importante sărbători, pensionarilor cu venituri până în 800 de lei, persoanelor fără venituri şi celor cu handicap. De asemenea, va continua acordarea premiilor în bani celor care împlinesc 80 de ani şi 50 de ani de la căsătorie.

La capitolul cheltuieli, puţini peste 200 de mii de lei se vor îndrepta către secţiunea ordine publică şi siguranţă naţională. 120.000 de lei se vor cheltui pentru învăţământ, 4.990 de lei pentru sănătate; cultura şi religia primesc 27.605 lei şi 48.279 de lei - la capitolul asigurări şi asistenţă socială. La capitolul dezvoltare publică a fost estimată o cheltuială de aproape 56.000 de lei, iar la protecţia mediului pleacă circa 80.000 de lei. Cei care vor să vadă în detaliu cum au estimat specialiştii primăriei că vor fi cheltuiţi banii oraşului în 2011 pot vedea proiectul de buget complet pe adresa electronică a Primăriei Constanţa.

www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii