Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber „Când oi fi proprietar, n-ai decât să te rupi în figuri!“

ro

10 May, 2011 14:08 919 Marime text

Drepturile şi obligaţiile chiriaşilor antrenează o serie de litigii la nivelul asociaţiilor de proprietari într-un oraş turistic precum Constanţa, unde oferta apartamentelor de închiriat este mare.

 

„Sunt chiriaş într-un bloc din Constanţa de aproape doi ani de zile. Proprietarul este un om bun, dar stă mai mult prin străinătate. Am observat că mi se trec cel puţin 15 -20 de metri cubi de apă în plus, lună de lună, faţă de indicele de la apometru pe care îl dau personal şi n-am zis nimic. Nu mai vorbesc de pierderi! Nu-mi stă în fire să ajung la reclamaţii, dar n-am încotro, din cauză că a apărut o mare problemă în asociaţie: s-a aprobat să se repare terasa blocului, iar asociaţia mă somează să plătesc partea mea, că s-ar face din nu ştiu ce membrane bituminoase scumpe, uitând că altcineva este proprietarul. De la chestia asta au răbufnit şi alte probleme pe care le-am ţinut în mine, din cauza bunului simţ, însă preşedintele m-a luat la şuturi şi mi-a spus, reproduc exact: «Când oi fi proprietar, n-ai decât să te rupi în figuri!», refuzând să-mi dea documentele după care s-au făcut calculele. Ăsta e limbaj? Pot să aflu ce drepturi are un chiriaş, ce înseamnă să fii chiriaş cu forme legale, dacă e obligaţia mea să plătesc reparaţiile la bloc şi dacă asociaţia e obligată să mă treacă în cartea de imobil? Bine ar fi cu un articol de lege, ca să nu fiu prostit în continuare... De fiecare dată când cer vreo explicaţie mi se spune că sunt doar un chiriaş... Cu mulţumiri, Leonard Dionisie, 46 ani".

v v v

Din cele explicate de preşedin-tele Uniunii Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari Constanţa, Marcel Dragu, rezultă că un chiriaş are, atât drepturi, cât şi obligaţii, însă numai dacă statutul său în condominiul respectiv îndeplineşte condiţiile legale, contractul de închiriere fiind, de departe, esen-ţial. În lipsa acestui contract, se presupune că există o înţelegere între chiriaş şi proprietar, ceea ce se întâmplă în foarte multe cazuri. Din cauza asta, în Constanţa, unde sunt multe apartamente nelocuite şi închiriate ilegal, există multe probleme între asociaţii şi chiriaşi, cu toate că Legea nr. 114 din 1996 prevede clar, la anexa 2, că chiriaşul plăteşte toate cheltuielile de întreţinere, iar proprietarul, toate cheltuielile de reparaţii.

Chiar dacă, oficial, asociaţia relaţionează cu proprietarul, ea este obligată să respecte regulile de convieţuire şi cu chiriaşii, cărora trebuie să le explice pe ce se duc banii scoşi din propriile buzunare şi să le răspundă la întrebările adresate.

 

Chiriaş cu forme legale

Potrivit legii, a fi chiriaş cu forme legale presupune un contract de închiriere cu proprietarul, înregis-trat la Finanţe, o copie de pe acest contract depus la asociaţie, mutaţie în cartea de identitate şi, pe baza acestor documente, înregistrarea în cartea de imobil a blocului respectiv. Atenţie!, întrucât cartea de imobil este un registru de evidenţă a persoanelor care locuiesc permanent sau vremelnic în acel condominiu, util şi poliţiei, ea trebuie actualizată, obligatoriu, tot timpul de către preşedintele asociaţiei.

Aşadar, stimate domnule Dio-nisie, în situaţia în care aţi ocolit aceste demersuri, este bine să cereţi sprijinul proprietarului, pentru a deveni chiriaş cu forme legale, dar şi pentru a media problemele pe care le aveţi cu asociaţia.

http://www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii