Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Şi cu Şcoala specială nr. 2 ce-aţi avut? - UE construieşte şcoli, autorităţile constănţene le desfiinţează

ro

13 Oct, 2010 11:49 636 Marime text

Zilele acestea, asupra situaţiei juridice a Şcolii speciale nr. 2 planează shakespeariana întrebare: a fi sau a nu fi structură?

Pe de o parte, comasarea cu Şcoala specială nr. 1 este justificată de efectivul redus de elevi, iar pe de altă parte obstrucţionează, conform declaraţiei vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cristinel Dragomir, derularea unui proiect foarte important de extindere din fonduri europene.

Când la jumătatea lunii martie 2010 fosta conducere a ISJ transmitea restructurarea reţelei şcolare care funcţionează cu finanţare din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, proiectul de extindere a Şcolii speciale nr. 2 din fonduri europene era în faza de „eligibil, dar nefinanţabil", după cum ne-a declarat acelaşi vicepreşedinte. Aşa încât, ca urmare a solicitării ISJ, Consiliul Judeţean propunea unirea Şcolii speciale nr. 1 (260 elevi) cu şcoala specială nr. 2, aflată sub normativ, cu doar 146 elevi.

Aşadar, la adresa nr. 530 A din 16 martie 2010 a Inspectoratului, Consiliul a răspuns favorabil pe 30 martie 2010. Pe 13 septembrie, conform declaraţiei actualului profesor coordonator al Şcolii 2, Roxana Creţu, s-a primit adresa cu nr. 1601, prin care se comunica decizia ISJ de comasare a celor două şcoli speciale.

Ca acum - pentru că în vară proiectul de extindere a devenit şi „finanţabil" - să apară aprige discuţii şi să se caute vinovaţi pentru eventuala pierdere a unei finanţări de circa 10 miliarde lei vechi ca urmare a dispariţiei personalităţii juridice.

Prof. Elena Buhaiev, fost „general", se consideră „vânată" de actuala conducere a ISJ cu toate că are acte doveditoare ale deciziilor luate, iar prof. Aliss Andreescu afirmă în discuţia cu reprezentanţii CJC că aceasta este „moştenirea lăsată".

În toată această foială de decizii a existat o lipsă de comunicare pe timpul vacanţei de vară între cele două instituţii, respectiv ISJ - CJC şi care acum constituie un alt motiv de războială între fosta şi actuala inspectoare generală.

„Pe mine nu mă interesează ce se întâmplă acolo, ci doar aştept ca inspectoarea Andreescu să revoce într-un consiliu de administraţie ordinul de comasare, în aşa fel încât Şcoala specială nr. 2 să rămână în continuare cu personalitate juridică şi să beneficieze de aceste fonduri europene atât de importante. Mai ales că lucrările de construcţie se află în stadii foarte avansate, de peste 70 la sută", ne-a mai declarat Cristinel Dragomir.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii