Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget liber Retrocedare cu cântec în Zona Peninsulară

ro

16 Aug, 2011 11:46 763 Marime text

Mai multe familii care locuiesc într-o clădire retrocedată din Zona Peninsulară se tem că în aproximativ trei săptămâni vor rămâne fără un acoperiş deasupra capului. Sunt bătrâni, iar cei mai mulţi locuiesc în acest imobil de peste 40 de ani. Este singura casă pe o ştiu şi sunt pe punctul de a o pierde. De cinci ani, de când au fost înştiinţaţi că Primăria Constanţa, printr-o dispoziţie semnată de primarul Radu Mazăre, a încredinţat imobilul unui împuternicit al proprietarului, au apelat la toate instituţiile statului pentru a li se face dreptate. Dar, până în prezent, demersurile au fost în zadar, spun locatarii.

Ana şi Ştefan Guţulescu locuiesc în clădirea de pe strada Grigore Tocilescu, numărul 2, de 38 de ani. Aici le-a fost dată repartiţie în 1973 şi şi-au clădit un cămin. Au ieşit la pensie, dar în loc să-şi trăiască în tihnă bătrâneţile, bat coridoarele instanţelor de judecată în încercarea de a nu pierde acoperişul de deasupra capului. Se întâmplă astfel din 2006, de când imobilul a fost retrocedat către Olga Metaxoula Topouzoglu, în prezent stabilită în Grecia. De fapt, către Aurelian Nedelcu, împuternicit de moştenitoarea locuinţei să facă demersurile pentru recuperarea imobilului.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii