Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Peste 400 de invitaţi la nunta avocatului constănţean Mitică Dumitru

ro

23 Oct, 2010 15:18 1283 Marime text
Pentru miri şi invitaţii lor, după 12 noaptea, cunoscuta interpretă de muzică uşoară - Delia Matache a susţinut un spectacol

 

Sărbătoare mare în familia avocaţilor din Constanţa. Unul dintre cei mai tineri şi talentaţi apărători locali, Mitică Dumitru, a ales să spună „adio" burlăciei, în week-end-ul care a trecut. Aleasa inimii sale are 24 de ani, se numeşte Mirela, excelează la capitolele frumuseţe şi inteligenţă, este absolventă a Facultăţii de Ecologie şi, în prezent, studentă a Facultăţii de Drept. Aşa cum uşor puteţi bănui, tânăra doamnă Dumitru vrea să îşi urmeze soţul şi în ceea ce priveşte cariera, în viitor visând să aibă propria lor casă de avocatură.

Emoţiile unui astfel de eveniment au fost copleşitoare, mai ales că cei doi se iubesc foarte mult şi pornesc la drum cu o sumedenie de speranţe şi planuri de viitor. Evenimentul trebuia să fie cu atât mai deosebit cu cât, la data de 20 octombrie, avea să fie ziua de naştere a miresei.

Aşa se face că, duminică, 17 octombrie, la ora 16,30, a avut loc cununia religioasă, la biserica Sf. Gheorghe, din Constanţa. A urmat apoi petrecerea, la care au fost prezenţi peste 400 de invitaţi, ce a avut loc la restaurantul „Perla", din staţiunea Mamaia.

Seara a debutat cu un „vals al mirilor", care a impresionat asistenţa şi, chiar, a „inspirat" şi alte cupluri de tineri care urmează să se căsătorească. Petrecerea, din spusele participanţilor la nuntă, a fost una deosebită, reprezentantele sexului frumos întrecându-se în toalete cât mai interesante şi elegante.

Surpriza serii a constat într-un moment artistic de excepţie, susţinut de interpreta de muzică uşoară Delia Matache.

Printre avocaţii care au fost alături de Mitică Dumitru în cel mai fericit moment al vieţii sale s-au aflat Cătălin şi Cristiana Filişan, Sorin Calaigii şi Liviu Cristescu.

Avocatul Mitică Dumitru a declarat, pentru „Cuget Liber": „O cunosc pe Mirela de un an şi jumătate şi ne iubim foarte mult! Ne înţelegem foarte bine, sper să fim sănătoşi şi să comunicăm la fel de bine ca acum toată viaţa!" Întrebat ce apreciază cel mai mult la soţia sa, Mitică ne-a spus că cel mai mult îi place la Mirela sinceritatea şi faptul că este o persoană foarte înţelegătoare şi o femeie deosebit de frumoasă.

Cât priveşte luna de miere, din cauza proceselor şi a altor responsabilităţi pe care cei doi le au la Constanţa, ea va fi amânată pentru, cel mai probabil, perioada sărbătorilor de iarnă, când cei doi îndrăgostiţi vor lua drumul New-York-ului.

„Cuget Liber" le urează tinerilor căsătoriţi „Casă de Piatră", copii frumoşi şi să se iubească mereu aşa cum se iubesc acum!

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii