Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:49 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Marş de protest al elevilor de la Pedagogic împotriva etnobotanicelor

ro

15 Feb, 2011 12:19 800 Marime text

„Ai doar o viaţă, nu o trăi în ceaţă!"

Înfruntând unicul grad Celsius rătăcit prin termometrele constănţene, ieri, la orele prân-zului, zeci de elevi au mărşăluit pe străzile oraşului, în semn de protest faţă de pericolul foarte mare pe care îl prezintă în viaţa adolescenţilor existenţa magazinelor de vise.

Înarmaţi cu pancarte făcute de ei, pe care au fost scrise sloganuri gen „Mi-am văzut trupul în mormânt / Şi pe părinţii mei plângând", elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu" s-au îndreptat către Prefectura Constanţa.

Ana Sabina Sârbu, clasa a XII-a, şi Ionuţ Tunescu, clasa a XI-a, ambii la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu", ne-au declarat că şi-au mobilizat colegii pentru a participa la acest marş de protest şi au decis ca ziua de 14 februarie să fie sărbătorită altfel decât ca zi a îndrăgostiţilor.

Iniţiativei celor de la Pedagogic li s-au alăturat şi elevi de la Colegiul Tehnic „Tomis" şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân".

„Considerăm că există peste tot, din nefericire, persoane tinere care au probleme cu consumul de plante etnobotanice. Prin acest manifest, dorim să le demonstrăm că suntem alături de tineri şi că ne pasă de viitorul lor", a declarat Ionuţ.

„Din păcate, nu-i putem influenţa în decizia de a se opri din acest consum, pentru că ei neagă că ar fi consumatori. Reacţionează ca şi cum noi am avea o problemă, nu ei. Şi atunci, pentru moment, nu ai altceva de făcut decât să-i sprijini moral şi poate în timp îi putem determina să nu mai consume. Totul cred că pleacă de la părinţi, care nu au o comunicare bună cu propriii copii, dar poate şi de la starea financiară familială. Sunt uşor influenţabili", a adăugat Ana Sabina.

De la 74 la 16 magazine

În opinia prefectului Claudiu Palaz, la Constanţa au existat toate pârghiile necesare ca, încă din luna noiembrie a anului trecut, să se treacă la închiderea magazinelor de vise.

„În încercarea de a scăpa de această răspundere, primarul Radu Mazăre a afirmat că nu el autorizează aceste magazine, deci nu el trebuie să le închidă. Afirmaţie greşită, pentru că există o hotărâre a Consiliului Local de organizare şi funcţionare prin care primăria se putea implica încă de la 1 ianuarie ca aceste magazine să fie închise. Îmi pare rău că a trebuit să facem atâta presiune şi să mobilizăm atâţia oameni în controalele pe care le-am desfăşurat noaptea pentru a depista pe unde îşi au sediul. Ca apoi primarul să afirme că a dat acea hotărâre pentru hatârul prefectului. Am fi putut ca la ora aceasta să uităm de ele".

De asemenea, Palaz a precizat că de la 74 de magazine, în urma închiderilor, s-a ajuns la 16. Prefectul a afirmat că această campanie nu se opreşte aici, urmă-toarea etapă concretizându-se în acţiuni de prevenire a acestui flagel.

Considerând că este o datorie morală să recunoască sprijinul pe care l-a primit în această campanie, prefectul a oferit diplome tuturor celor care i-au fost alături, inclusiv voluntarilor studenţi la Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius".

Nici primarul nu a fost uitat, prefectul oferindu-i o diplomă pentru implicarea tardivă în această campanie „Spune DA închiderii magazinelor de vise!".

Mâine, problema va fi discutată în Senat

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat, tot ieri, şi în Capitală, faţă de comercializarea produselor etnobotanice, cei prezenţi ducând la Palatul Victoria sicrie şi mărar.

Reprezentanţii mai multor instituţii şi specialişti au analizat noile măsuri privind interzicerea substanţelor psihotrope, iar propunerile vor fi cuprinse într-un material ce va fi prezentat, mâine, în şedinţa de guvern.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii