Cuget liber Cerşetoria, între foame şi afacere. „Îmi este ruşine, însă trebuie să supravieţuiesc!“

Fenomenul cerşetoriei este prezent în viaţa noastră de zi cu zi. Că suntem în autobuz, pe stradă, în parc sau pur şi simplu aşteptăm cu maşina la semafor, suntem abordaţi de "puradei", "pirande" sau "ologi", care ne cer cu insistenţă un bănuţ. Însă să nu credeţi că cerşetoria ţine cont de etnie sau handicapul fizic. Găsim la fel de bine, oameni în toată firea sau bătrânici plăpânde, care ne imploră să le milostivim cu "un leuţ, măcar atât". Poliţiştii ne atrag însă atenţia să nu ne lăsăm înduplecaţi de poveştile sau insistenţele lor pentru că în spatele acestora stau, de obicei, reţele bine organizate de infractori.

Conform statisticilor, numărul persoanelor care practică cerşetoria este într-o continuă creştere, iar litoralul pare să îi atragă ca un magnet. Spre norocul sau "deliciul" cerşetorilor, prezenţa turiştilor străini dar şi din ţară le sporeşte activitatea şi veniturile. "În plan local sunt familii care şi-au transformat cerşetoria într-un mijloc de trai", declară pentru "Cuget Liber", şeful Secţiei 3 Poliţie, comisar Mircea Vizitiu. Cauzele care conduc către cerşetorie sunt neputinţa financiară, abandonul, imposibilitatea de a munci pentru mai mult odată cu ieşirea la pensie etc. Conform comisarului Mircea Vizitiu, majoritatea cazurilor provin din familii dezorganizate, teribilism, din parazitism. Unii dintre ei ajung să practice cerşetoria cu scopul achiziţionării de plante etnobotanice: "Sunt sesizări din partea cetăţenilor, însă în ultima perioadă nu au fost cazuri de tâlhărie".

Cerşetorii frecventează zone cu afluenţă de public, zona centrală, sau în staţiile diferitelor mijloace de transport în comun. Sunt însă şi numeroase cazuri în care sărăcia îi împinge să iasă în stradă, cu mâna întinsă. Un astfel de exemplu l-am găsit la pasajul de la Tomis. Un bătrânel, de 78 de ani, îşi duce traiul implorând mila trecătorilor. I-a murit soţia de şapte ani şi locuieşte singur într-o casă, în oraşul Hârşova. Fost muncitor la C.A.P şi ulterior pensionar, a ales acest stil de viaţă din cauza situaţiei financiare. Cu probleme de inimă şi de picior, el apelează la mila omului. "Nu în fiecare zi, însă atunci când sănătatea îmi permite, vin cu trenul la Constanţa, la orele dimineţii şi plec cu trenul de şase seara, înapoi spre casă". Învăluit de singurătate, pensionarul îşi duce zilele şi trăieşte pentru ziua de mâine: "Îmi este ruşine, însă nu am pe nimeni care să mă ajute. Supravieţuiesc! ".

www.cugetliber.ro