Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget liber Aglomeraţie mare şi medici puţini la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa

ro

25 Aug, 2011 11:50 1024 Marime text

Peste 36.000 de persoane au ajuns la urgenţă în două luni şi jumătate de vară. Medicii şi asistenţii Spitalului Judeţean Constanţa muncesc la foc continuu. „Nu stăm deloc". Zilnic, au de tratat sute de bolnavi, adulţi şi copii, constănţeni sau turişti.

Potrivit datelor înregistrate la unitatea medicală, de la 1 iunie şi până în prezent, s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) 36.260 de persoane, adică o medie de 431 de pacienţi pe zi. Toţi aceştia trec prin mâinile a 16 medici şi aproape 30 de asistente. O treime din pacienţi sunt copii.

„În iunie, am avut 12.000 de prezentări la UPU, din care 2.838 au fost cu internări, în iulie, au fost 13.632 pacienţi, din care 3.266 au rămas internaţi, iar în august, până la ora actuală (n.r. - miercuri, 24 august), au fost 10.552 de prezentări, cu 2.450 de internări. Cei mai mulţi pacienţi s-au adresat specializărilor de Urgenţă Medicală şi de Urgenţă Chirurgie. De asemenea, au fost numeroase prezentări la Obstetică Ginecologie", a precizat dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii