Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:40 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şahul - primul pas spre performanţă (galerie foto)

ro

24 Sep, 2015 00:00 954 Marime text
Dacă în urmă cu 20 de ani opţiunile unui părinte pentru dezvoltarea socială a copilului erau limitate, nu acelaşi lucru putem spune şi astăzi. Cu un efort financiar considerabil, părinţii încearcă să-i ajute pe cei mici să-şi dezvolte abilităţile artistice sau sportive încă din primii ani de viaţă. Prea puţini însă se gândesc la direcţia cea mai potrivită pentru a le dărui viitorilor adulţi cele mai frumoase daruri: imaginaţie, dorinţa de a fi mereu învingător, de a-şi recunoaşte înfrângerea, de a lua singuri decizii şi o relaţie socială bună cu cei din jur. Pentru unii demodat, considerat sportul preferat al bunicilor noştri, nicidecum al generaţiilor viitoare, şahul încearcă să revină în prim-planul activităţilor cotidiene ale copiilor. Şi asta datorită tot pasionaţilor care, campioni în vremurile copilăriei, au decis că este momentul să le dea o şansă copiilor de astăzi, generaţiei de mâine. Anca Petcu, instructor constănţean de şah pentru copii cu vârste începând de la patru ani, ea însăşi medaliată a sportului minţii, ne învăţă că putem lăsa moştenire copiilor noştri orice altceva în afara lucrurilor materiale, lucruri care nu pot fi cuantificate şi nici cumpărate cu bani: capacitatea de integrare şi adaptare în orice mediu social şi dorinţa de a fi mereu învingător.

Un joc serios

Dacă veţi merge prin parc la orele dimineţii sau spre seară, cu siguranţă veţi observa grupuri de oameni, cei mai mulţi trecuţi de a doua tinereţe, care joacă şah. Cei care nu au avut niciodată contact cu acest sport al minţii trag repede o concluzie - oricum aceşti bătrânei nu au nimic altceva de făcut. Sunt, de fapt, oameni care încă mai joacă şah cu pasiune şi dezinteresaţi financiar şi care reuşesc, câteodată, să-şi îndrume şi nepoţii în această direcţie. Este evident faptul că interesul pentru şah s-a redus semnificativ faţă de anii anteriori, poate şi pentru că nu este un sport foarte mediatizat şi nu aduce foarte multe foloase financiare. Anca Petcu, instructorul de şah care vrea să acorde generaţiilor de mâine şansa la o integrare mai bună în societatea aflată într-o continuă schimbare, a pornit ea însăşi pe acest drum, al jocului de şah, încă din primii ani de viaţă. Şi a urcat treptele ierarhiei până când a ajuns vicecampioană.
 
„Am început să joc de la patru ani. Tatăl meu a jucat înainte, nu a mai avut el timp pentru asta şi m-a îndemnat să urmez eu această cale. La şapte-opt ani, am atins vârful performanţei. Tot ce înseamnă performanţă nu este deloc uşor, înseamnă foarte multe ore petrecute în favoarea şahului“, ne spune instructorul de astăzi. Câţiva ani a lăsat deoparte acest frumos sport însă viaţa a purtat-o, din nou, în mrejele şahului. „Dintr-o întâmplare, am vrut să ajut grădiniţa unde era fetiţa mea la un proiect pe care îl aveau, „Şahul ca o poveste“. Am făcut puţin voluntariat cu copiii şi m-am trezit angrenată într-un proiect mai mare. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani. Acum încerc să promovez un şah mai modern, copiii trebuie să vadă şahul ca pe un joc. Şahul m-a ajutat foarte mult în viaţă, de multe ori, fără să îmi dau seama“, ne-a spus Anca.

Performanţa înseamnă muncă

În era informaţională, a atrage un copil către acest tip de sport pare, pentru unii părinţi, o misiune aproape imposibilă. Însă instructorul căruia i-au trecut prin mână zeci, sute de copii ne spune că acest lucru depinde doar de fiecare părinte în parte: „Cum îţi educi copilul, aşa îl ai. Dacă vrei să-l uiţi în faţa calculatorului sau a tabletei, e simplu. Trebuie să lucrăm la comoditatea noastră ca părinţi, astfel, şi copiii vor fi activi şi automat îi vom canaliza spre a fi activi. Mă bucur însă că mulţi dintre părinţii care aduc copiii la şah înţeleg că şahul este ca o terapie, ajută mult în dezvoltarea multor abilităţi - memorie, imaginaţie, socializare. Ei învaţă, uşor-uşor, să ştie să piardă, dar şi să decidă într-o situaţie anume. Sunt şi părinţi care vor performanţă pentru copiii lor, dar asta înseamnă muncă. Trebuie să dăm dovadă de o anumită perseverenţă, pentru a ne da seama dacă avem abilităţi în a face un sport anume. Un copil care are mai multe activităţi nu cred că înţelege prea multe din fiecare. Ar trebui mai multă perseverenţă. Copiii, cum dau de greu, găsesc scuze, iar părinţii dezarmează după ei. Nu ştii niciodată ce se află în interiorul unui copil, dar, dacă nu insistăm, nu avem cum să aflăm. Copiii buni se evidenţiază singuri“, ne mai spune instructorul.

Cum se captează atenţia copiilor

Dacă adulţii consideră că a învăţa şah este foarte greu, atunci cum reuşesc instructorii să le capteze atenţia celor mai mici cursanţi, aparent, de nestăpânit? Pare greu de înţeles pentru cei mai mulţi, însă instructorul Anca Petcu ştie că jocul copiilor este activitatea preferată la patru - cinci ani, aşa că a decis să continue jocul lor în stilul propriu. Cei mici învaţă şahul ca pe o poveste. „Piesele de şah sunt jucării, pe ei îi captivează, învăţăm despre fiecare jucărie în parte, ce rol are pe tabla de şah, cât valorează. Astfel de jocuri le atrag atenţia“, ne spune instructorul. Primele efecte ale acestei activităţi asupra copilului se reflectă în modul în care se manifestă în mediile pe care le frecventează în primii ani de viaţă, grădiniţa şi şcoala. „Unii părinţi şi cadre didactice mi-au spus că se recunosc copiii care au făcut şah. Cu ei se poate lucra altfel, sunt mai atenţi, înţeleg mai repede“, ne mai spune instructorul.

Media de vârstă a cursanţilor Şcolii de Şah a Ancăi Petcu este de şapte-opt ani, pentru că, în opinia sa, este vârsta când copiii înţeleg noţiunile şi le asimilează altfel. În plus, este perioada când nu sunt foarte ocupaţi cu şcoala. Cei mai vechi cursanţi sunt copiii care frecventează cursurile de doi ani, iar pe unii dintre aceştia, un nucleu de opt-nouă copii, Anca îi pregăteşte intens pentru a merge la concursuri. „Din păcate, concursurile nu sunt atât de dese pe cât ne-am dori noi, dar încercăm să profităm de cele care sunt“, spune Anca.

 
Pentru cei mai mici, cursurile se ţin atât la şcoala ei de şah, cât şi în cadrul anumitor grădiniţe din Constanţa care au înţeles beneficiile opţionalului de şah. În grădiniţe se formează grupe de copii dornici de a descifra tainele şahului, însă cei mai mulţi frecventează cursurile care se ţin în Constanţa, Ovidiu sau Năvodari, în cadrul „Şcolii de Şah cu Anca“. Şedinţele durează o oră pentru cei mai mici şi o oră şi jumătate pentru cei mai mari. „Eu mi-am creat un slogan şi merg după el: fac şah pentru copiii români deştepţi. Îmi doresc să reuşesc să contribui şi eu, prin aceşti copii, la o societate mai bună şi pregătită pentru viitor“, spune Anca.

 
Şi copiii speciali au locul lor la şcoala de şah: „Am lucrat cu o fetiţă nevăzătoare, care avea opt ani, şi a fost o provocare. Acest copil m-a făcut să-mi dau seama că adevăraţii oameni cu probleme suntem noi, cei normali, care nu profităm de toate simţurile pe care le avem, suntem leneşi. Am rămas uimită de imaginaţia ei, de modul în care şi-a dezvoltat-o în ceea ce priveşte şahul, dar şi de memoria sa.“
 
Specialiştii le recomandă părinţilor ca cei mici să urmeze acest sport tocmai pentru deciziile pe care îi învaţă să le ia, în general, în viaţă, în situaţiile cu care se confruntă. Anca încearcă să-i înveţe pe copiii care joacă şah să-şi dorească să câştige şi să fie campioni: „În şah trebuie să anticipăm mutările şi, astfel, acest sport ne ajută să ne gândim ce se întâmplă, cum se întâmplă lucrurile. Creierul copiilor se va întreba mereu «de ce, de ce?». O întrebare pe care ne-o punem de foarte multe ori în viaţă, tot timpul suntem într-o analiză. Şahiştii sunt nişte oameni care gândesc mult sau prea mult. Dar, până la urmă, ce este rău în a gândi?“
 
Societatea românească, faţă de cele din vestul Europei, are mai multă cultură şi educaţie în ceea ce priveşte şahul, crede Anca Petcu. Noi ne-am schimbat, faţă de românii de acum 20 de ani. Părinţii sau bunicii noştri îi ştiu pe Kasparov, Karpov, Elisabeta Polihroniade. Poate chiar au şi citit nuvela emblematică, de referinţă, a prozatorului Mihail Sadoveanu, „Soarele în baltă sau aventurile şahului“, care face o paralelă între lumea şahului şi lumea reală, comparând piesele de şah cu oamenii care aparţin diverselor ierarhii şi arătând similitudinile dintre regulile şahului şi cele ale lumii reale. Este datoria noastră, a generaţiei active de astăzi, să le oferim copiilor şansa de a putea ca, într-o zi, să aibă numele înscris pe tabla mondială a şahului.
 
Pe Anca o puteţi găsi pe pagina de Facebook „Şcoala de Şah pentru copii Constanţa“, unde puteţi să vă înscrieţi sau să vă informaţi suplimentar. Vă va răspunde cu drag.
 
Sursa: Voceaconstantei.ro


 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii