Identitatea armânească, promovată prin dans. Ansamblul Iholu duce tradiţia peste generaţii (galerie foto)

Fetele ca nişte prinţese şi băieţii care zboară. Aşa îi ştie lumea pe cei 18 membri ai Ansamblului de Dansuri Armâneşti Iholu, un grup de tineri voioşi, plini de viaţă şi motivaţi să ducă mai departe tradiţia pe care au moştenit-o de la părinţii şi bunicii lor. Chiar dacă au slujbe în diverse domenii de activitate, au ales să arate şi celorlalţi membri ai comunităţii armâne, şi nu numai, că identitatea neamului lor nu piere.

Consideraţi de mulţi tradiţionalişti, armânii sau machedonii, cum sunt cunoscuţi, sunt oameni care, deşi s-au integrat perfect în spaţiul românesc şi s-au adaptat traiului pe tărâmurile carpato-danubiano-pontice, îşi doresc ca valorile lor să se păstreze, să dăinuie în timp, să fie reprezentate şi duse mai departe de copiii lor. Sunt exemplul unui popor care ţine cu dinţii să-şi păstreze tradiţia. Dovadă stau demersurile pe care le fac de ani buni spre a fi recunoscuţi ca minoritate. Chiar şi în aceste timpuri în permanentă schimbare, tinerii, cei care vor duce mai departe tradiţiile armâneşti, merg încă la serate, ascultă muzică specifică, chiar dacă nu o mai dansează atât de mult şi de bine. O identitate nu se pierde atâta timp cât le va curge prin vene sânge de armân, atâta timp cât se vor simţi parte integrantă a unui grup special, este de părere Mirela Goga, cea care coordonează cel mai vechi ansamblu de dansuri armâneşti din Constanţa: Iholu. Mirela însăşi este membră a acestuia încă de la înfiinţare.

Fondat pentru tineri

În 1991, s-a înfiinţat Comunitatea Armână din România, ca asociaţie, iar în 2004, a fost structurată pe filiale: Tulcea, Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Slobozia, Călăraşi. Filiala Constanţa are acum patru subfiliale: Medgidia, Cogealac, Mihail Kogălniceanu şi Ovidiu. „Atunci când s-a făcut filiala din Constanţa, ni s-a părut logic să existe un ansamblu de dansuri specific armâneşti. Astfel a luat fiinţă ansamblul, în 2004, cu scopul de a promova şi de a atrage tineretul către comunitate, către dansuri şi limbă, către identitatea armânescă, în esenţă“, ne spune Mirela Goga. Acum, la 11 ani de la înfiinţare, cei care au pus bazele ansamblului încă sunt parte componentă a „familiei“ Iholu. Câţiva au fost nevoiţi să se retragă din diferite motive - Ionuţ Geambazu, Tănase Geambazu şi Soti Şola, dar 80% sunt aceiaşi membri: Mirela Goga, Paul Culeţu, Daniela Goga, Nicolae Ghiţă, Constantina Mihail, Laurenţiu Geambaşu, Elena Mihail, Iani Dima, Georgiana Şola, Dumi Arava, Andra Ghiţã, Costin Şifiringă, Elena Gospodin, Constantin Pîndichi, Mariyani Gospodin şi Stelian Bajdavela.
 
Când au pornit pe acest drum, cele mai mici membre ale ansamblului, Constantina Mihail şi Cristina Bârcu, aveau doar 12 ani. „Ele au crescut aici, am crescut, am evoluat împreună. Aici nu suntem fraţi şi surori doar la propriu, ci şi la figurat. De 11 ani am împărţit multe împreună, la evenimentele din ţară la care am participat, dar şi la cele din străinătate - Germania, Grecia, Macedonia, Elveţia. Noi suntem voluntari, deplasările le facem pentru că suntem pasionaţi de dans şi ne place să cunoaştem oameni din diferite culturi. Te simţi bine şi apreciat când o sală întreagă de sute sau mii de oameni te aplaudă“, spune Mirela Goga, coordonatorul Ansamblului Iholu.
 
Viaţa unui dansator, spune Mirela, este frumoasă, deosebită, pentru că îţi regăseşti o nouă familie. „Prieteniile care s-au legat între noi cred că vor dura o viaţă întreagă. Chiar şi băieţii care s-au retras sunt alături de noi când avem evenimente de familie. Tot împreună suntem“, a mai spus Mirela. Membrii ansamblului au dintre cele mai variate meserii, iar dansul, pentru ei, este doar o pasiune pe care o trăiesc din plin. De la contabili şi mici întreprinzători, la manageri, viaţa profesională este separată de orele pe care le petrec în slujba dansului şi a tradiţiei armâneşti.
Faţă de alte ansambluri de gen, cei 11 ani de experienţă fac diferenţa atunci când vine vorba de a estima valoarea acestui grup. „Ni s-a dus vorba că noi, fetele din Ansamblul Iholu, suntem precum nişte prinţese, finuţe, slăbuţe, elegante în costumele tradiţionale, iar dansul băieţilor este ca un zbor. Atunci când dansează, picioarele lor par să nu atingă podeaua. Și costumele noastre sunt deosebite şi atrag atenţia oriunde am merge“, spune coordonatorul grupului. Până în 2008 însă, la evenimente, spectacole sau concursuri tinerii purtau costumele moştenite de la bunicii lor, vechi de 70 - 80 de ani. „Fiecare avea costumul lui, cu diferite culori. Nu erau costume de scenă cu care să reprezinţi identitatea armânească, însă în 2008, cu ajutorul unui sponsor, am reuşit să ne facem o garderobă generoasă pentru spectacole. Tinerii ansamblului poartă atât costume grâmoştineşti, cât şi fârşiroteşti, ceea ce este inedit pentru un ansamblu“, a mai adăugat Mirela. Pentru cei care nu ştiu, acestea se deosebesc prin culori. Cele cipăneşti sunt roşu-grena, iar cele fârşiroteşti au rochia lungă, albastră, cu catifea neagră pe deasupra, la fete. La băieţi, cele pe negru sunt fârşiroteşti, iar cele pe roşu sunt cipăneşti. Costumele de fete au centură tradiţională, special realizată în Grecia, cu fir de argint. Pentru a fi cât mai aproape de modelul identitar al aromânilor şi la capitolul vestimentaţie, coordonatorul ansamblului a studiat modele vechi din cărţile de specialitate şi, cu ajutorul unui croitor priceput, a reuşit să realizeze costume autentice armâneşti, aşa cum se purtau în urmă cu 100 de ani.

Tradiţia, protagonist pe scenă

Cât despre dansurile promovate de tineri, acestea sunt realizate special pentru scenă, pentru evenimentele la care participă, însă la bază stau tot paşii armâneşti vechi, tradiţionali.
„La noi, la nunţi, de exemplu, se dansează mai simplu, mai static, altfel decât dansăm noi pe scenă, coregrafii pentru fete, pentru băieţi sau pe perechi. Este altceva decât ceea ce vede publicul la evenimente particulare“, ne spune Mirela Goga.

Dansurile băieţilor se numesc Ceancu şi Pamporea, iar cele destinate şi fetelor, şi băieţilor sunt Feată Armână, Samiotisa, Ștraca-Ștraca şi Paiduşca. „Dansurile Ceacu şi Pamporea au fost puse în scenă prima dată de băieţii ansamblului nostru, după care au apărut şi alţii care au copiat ce am făcut noi. Până atunci, acest dans a fost practicat mai mult de către fârşiroţi“, a adăugat Mirela Goga.

Tot ceea ce ţine de coregrafie este marcă proprie a coordonatorului ansamblului. „Nu am studii în domeniu. Dansul armânesc are specificul lui. Dansul trebuie simţit şi, mai ales, dacă l-ai dansat de mic copil, aşa cum am făcut eu, îl simţi altfel. Cunoscând identitatea armânilor şi felul lor de a fi, eu şi colegii mei ştim ce ar dori să vadă publicul“, a mai spus Mirela.
 
Este binecunoscut faptul că dansul armânesc se dansează în semicerc. Cel mai grandios moment este acela când hora (corlu) are trei „dipli“, trei cercuri deschise, concentrice, când toţi participanţii intră în horă. Momentul în care toţi membrii ansamblului îşi dau mâna reprezintă simbolul înfrăţirii. Conducătorul realizează mişcări virtuoase, învârteli, răsuciri şi îşi prezintă aptitudinile de conducător. Coada - terminaţia horei este activă, dinamică, realizează mişcări de învârtire în mijlocul semicercului şi ultima persoană răsuceşte „nâpârtica“ - un şarpe făcut din mărgele mici, colorate viu. În vremurile de demult chiar se păstra o anumită ordine a celor care erau parte integrantă a acestui dans: primii erau bărbaţii, de la cel mai în vârstă până la cel mai tânăr. Acum nu se mai dansează aşa, lucrurile s-au mai schimbat. Legat de modul de a conduce hora există chiar şi o superstiţie: începutul horei trebuie orientat întotdeauna spre exterior, iar coada, în interior.

Iholu este o carte de vizită a comunităţii armâne. Când ai adus în faţa tuturor un asemenea ansamblu, ţi-ai arătat identitatea încă o dată, ai recunoscut-o şi ţi-ai asumat-o. Sunt tineri, entuziaşti, veseli şi dornici să ducă tradiţia în care s-au născut mai departe. Cunoscuţilor, necunoscuţilor şi chiar propriilor lor copii.
 
Sursa: Voceaconstantei.ro