Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:09 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Cerşesc modest, cu inima“ Poveştile de viaţă ale artiştilor de stradă ai Constanţei (galerie foto + video)

ro

29 Jun, 2015 00:00 2219 Marime text
De foarte multe ori, talentul unor oameni nu este apreciat la adevărata lui valoare. Unii au norocul să se nască în familii înstărite, acest lucru deschizându-le mai multe uşi, în comparaţie cu cei care îşi fac singuri norocul, prin multă muncă. Alţii sunt încercaţi de soartă, dar continuă, după posibilităţi, să-şi valorifice darul cu care au fost înzestraţi.
 
Ilie Mercan cântă la nai. A început la 25 de ani, cu experienţa unei familii de cântăreţi în spate şi cu planuri de carieră în domeniul muzical. „Am învăţat muzică în familie, de mic. Toţi cântă, dar nu au ajuns ca mine“. Îi place să spună că a început de sus, „cu înregistrări pentru radio şi apariţii la festivaluri, cu femei frumoase şi cântat din plăcere“. 30 de ani mai târziu, ajunge unul dintre artiştii stradali ai Constanţei. Locuieşte în Hârşova, dar talentul a făcut din el un nomad. „Am cântat şi prin Bucureşti, prin Gara de Nord, dar am ales să rămân aici. Acolo nu te lasă să cânţi decât în centrul istoric, măcar aici ştiu că sunt respectat“, se confesează acesta.

Cum sună „Balada“ lui Ciprian Porumbescu în pasajul de pe Ştefan cel Mare

Nu a urmat cursuri şi nu are pregătire de specialitate, dar vorbeşte despre el ca fiind artist, unul dintre aceia care simt muzica, nu doar o ascultă: „Naiul e un instrument dificil. Alţii au Conservatorul, au şcoli de muzică, eu nu am nimic. Sunt oameni valoroşi pe stradă, dar care au ales greşit, au luat-o de sus în jos“. Are şi zile bune, dar majoritare sunt cele rele. Câştigul mediu este de 30 de lei pe zi, sumă ce reprezintă, de altfel, şi singurul venit al familiei cu doi copii. Se plânge că nevasta, bolnavă, nu îl susţine şi ar prefera uneori să renunţe la modalitatea prin care îşi câştigă traiul. „Şi acasă dacă stau, ce fac? Eu nu cerşesc, nu fac ceva rău. Cerşesc modest, cu inima. Lumea înţelege…“, mărturiseşte el.
 
Blamează sistemul politic şi hazardul decăderii şi îşi mai aprinde o ţigară: „Nu e uşor, dar e tot ce pot să fac. Nu am nici lumină în casă, nici toaletă, iar să vii aici nemâncat şi să cânţi e greu“. Nu se consideră un mare naist, spune că simte muzica în timp ce îşi ridică pieptul şi începe să cânte „Balada pentru vioară şi orchestră“ a lui Ciprian Porumbescu. Când îşi aude înregistrările, plânge şi îşi critică greşelile, apoi cântă din nou, de parcă ar fi în faţa unui juriu, şi nu în pasajul de pe strada Ştefan cel Mare, acolo unde a ales să muncească.
 
Trecătorii îl admiră. Probabil că muzica lui îl poate sensibiliza şi pe cel mai puternic dintre ei. Unii se opresc şi îşi arată admiraţia, oferindu-i bani. Alţii fac acest lucru deoarece îl compătimesc. Cei mai mulţi însă trec nepăsători pe lângă el, ca şi cum nu ar exista.

Despre aventura cu pensule şi culori


Talentul muzical nu este singurul întâlnit pe litoral, printre artiştii de stradă. Florin Hristu, de profesie pictor, îmbină utilul cu plăcutul. Acesta îşi exersează măiestria în arta picturii în fiecare zi, iar cei care îi admiră munca îl găsesc mereu în acelaşi loc, mai exact pe faleză, în zona Cazinoului din Constanţa. Are pregătire profesională în domeniu, fiind absolvent al Colegiului Naţional de Artă „Regina Maria“ din Constanţa. I-a avut ca maeştri pe Mircea Vărzaru şi pe regretatul Ionel Mătăsăreanu, supranumit şi „pictorul mării“.

Artistul plastic Florin Hristu este un perfecţionist convins, dat fiind faptul că, susţine el, nu a dorit să îşi vândă lucrările fără a învăţa întâi tot ce se poate învăţa, din respect pentru artă. De asemenea, munca de peste 40 de ani în domeniu l-a ajutat să-şi şlefuiască talentul nativ: „Aventura cu pictura a început demult, în urmă cu vreo 40 de ani“, mărturiseşte acesta. Totodată, sentimentul de libertate pe care i l-a dat pictura l-a făcut să iubească această artă şi mai mult. Înainte de anul 2000, schimba mereu spaţiile în care îşi desfăşura munca. Florin Hristu a decis însă că malul mării este cel mai potrivit loc pentru artă, mai ales din punct de vedere financiar, astfel că, de 15 ani încoace, pictează doar aici, aproape de valuri.

Întrebat dacă portretele şi caricaturile sale prind mai mult la turişti străini decât la cei români sau la localnici, acesta răspunde că, în pofida aşteptărilor, românii care vin din alte zone ale ţării sunt cei mai interesaţi de munca lui. Pictorul afirmă că, pe lângă oamenii care doresc să le fie surprinse chipurile de către artiştii plastici de la malul mării, unele persoane stau lângă el pentru a-i observa tehnica sau pentru a se inspira din temele abordate în tablouri. Pictorul ne spune că numărul zilnic de clienţi este de 20, în perioadele bune, şi de 5-10 clienţi, în cele mai puţin bune.

Preţurile şi timpul de execuţie diferă în funcţie de preferinţele clienţilor. Unii optează pentru caricaturi pentru a le oferi celor dragi un motiv de amuzament, alţii doresc un portret clasic sau un peisaj de excepţie. „Prima iubire a fost şi este peisajul şi completez cu portretul clasic, care se leagă de sezon, de ceea ce se întâmplă aici. Orice chip este interesant, vizavi de portret şi de caricatură. Pentru unii, aceste portrete reprezintă o amintire plăcută, jovială, de la mare. Omul pleacă mai vesel decât a venit, având aceste poze din vacanţă“, susţine artistul.
Ana MAIORU, Roxana PLEŞA, studente ale Facultăţii de Litere, Specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius“ Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii