Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:03 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Dobrogei, nepusă în valoare de autorităţi Ţărăniştii fac demersuri pentru amplasarea la Constanţa a bustului lui Vaida-Voevod

ro

11 Nov, 2017 00:00 2590 Marime text
Se apropie Ziua Dobrogei, iar autorităţile nu vor organiza nicio ceremonie oficială pentru sărbătorirea celor 139 de ani de la revenirea acestui ţinut la România. PNŢCD Constanţa critică această lipsă de interes a autorităţilor pentru a crea evenimente care să dea vizibilitatea cuvenită acestei sărbători.
 
Preşedintele PNŢCD Constanţa, Adrian Ţapliuc, a salutat pe această cale campania cotidianului ZIUA de Constanţa de a prezenta cititorilor istoria cunoscută şi mai puţin cunoscută a Dobrogei. În acelaşi context, ţărăniştii susţin şi proiectul profesorului universitar dr. Valentin Ciorbea pentru ridicarea, până în 2018, a „Monumentului Unirii Dobrogei“.

Anul 2018 va fi pentru dobrogeni unul special, cu dublă semnificaţie istorică: împlinirea centenarului făuririi României Mari, dar şi a 140 de ani de la unirea celei mai mari părţi a Dobrogei cu România. Ţărăniştii vor să contribuie şi ei la marcarea centenarului şi au anunţat că vor solicita Primăriei Constanţa să le aprobe un spaţiu pentru amplasarea în Constanţa a unui bust al lui Alexandru Vaida-Voevod, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii