Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:50 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorel Chiurtu, castigator in fata lui Tusac?

ro

21 May, 2009 02:43 1905 Marime text
CHIURTU.jpgÎn urmă cu trei zile, Tribunalul Constanţa urma să se pronunţe în ceea ce priveşte procesul deschis de directorul Centrului Cultural „Euxin" primarului municipiului Mangalia, Mihai Tusac.
Contractul de muncă al lui Viorel Chiurtu era, după cum afirmau în urmă cu câteva luni responsabilii primăriei, expirat şi, potrivit OUG 189/2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi aşezămintelor culturale de drept public, nu s-a mai dorit a fi reînnoit, pentru că „nimeni nu e veşnic pe scaunul său". Tot reprezentanţii primăriei îşi doreau ca, în perioada de timp ulterioară concedierii directorului, să organizeze un concurs pentru ocuparea postului rămas vacant.
Viorel Chiurtu a contestat, însă, în instanţă, decizia de concediere, sigur că are legea de partea sa. Potrivit unor surse din Tribunal, se pare că, în cursul zilei de ieri, acesta a şi câştigat procesul împotriva primarului mangaliot. Judecătorii ar fi considerat actul prin care directorul era eliberat din funcţie de către primar ca fiind nelegal. Astfel, decizia sa de concediere este nulă, iar Viorel Chiurtu s-ar putea întoarce la şefia Casei de Cultură mai curând decât s-ar fi aşteptat contestatarii săi. Între timp, interimatul instituţiei de învăţământ a fost asigurat de Traian Boască. Rămâne de văzut dacă primarul va decide să meargă la recurs cu directorul Casei de Cultură sau se va resemna cu pierderea suferită.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii