Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:07 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi preşedinţii organizaţiilor din Techirghiol şi Valu lui Traian, radiaţi din ALDE. Motivul, pueril, neplata cotizaţiei! Learciu ameninţă cu plângeri la DNA!

ro

05 Sep, 2018 00:00 2963 Marime text
În ALDE Constanţa este un adevărat război între o parte a conducerii filialei, coordonatorul politic de la Bucureşti, deputatul Andrei Gerea, şi fostul preşedinte interimar de la judeţ, Daniel Learciu. Interesele, cel mai probabil, i-au adus în această situaţie deplorabilă.
 
Recent, a fost numit interimar la conducerea filialei judeţene un senator de Argeş, liberal cu ştate vechi, care urma să pună capăt tensiunilor din filială. Însă lucrurile au escaladat, iar la finalul lunii august, după cum se arată într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al ALDE Constanţa, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Daniel Dumitru Learciu şi preşedinţii organizaţiilor Techirghiol, respectiv Valu lui Traian, Marian Cîciu şi Ionel Rusu, şi-ar fi pierdut calitatea de membri ai ALDE, prin radiere, conform art. 14, alin. 2, lit. a), coroborat cu art. 103 din Statutul ALDE.
 
Ce înseamnă acest lucru ne-a explicat deputatul Andrei Gerea, coordonator zonal din partea Biroului Naţional al partidului: „Nu şi-au plătit cotizaţiile, conform obligaţiilor statutare. Unii de şase luni, iar alţii chiar de opt luni de zile. Asta spune statutul, noi doar l-am aplicat“, afirmă Gerea.
 
Întrebat dacă ALDE se poate debarasa atât de pueril de un mandat de vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, post deţinut de Learciu, care, prin pierderea calităţii de membru, pierde automat şi mandatul de vicepreşedinte, Gerea spune: „Vom avea în continuare mandatul de vicepreşedinte. Vom vedea cine este următorul supleant pe listele de la CJ şi vom intra din nou în negociere cu celelalte formaţiuni din administraţia judeţeană”, mai spune Gerea, fără alte comentarii.
 
Preşedintele interimar de facto al ALDE Constanţa, Ion Popa, adus la malul mării cu căţel, cu purcel, pentru a prelua filiala în schimbul unui nou mandat de parlamentar, la momentul potrivit, va face şedinţă de Birou Judeţean joi, 6 septembrie, pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru cel care va intra în locul lui Learciu în Consiliul Judeţean.
 
„Ca lider de organizaţie, am obligaţia să găsim cea mai bună soluţie. Nu pot accepta încălcarea statului partidului, indiferent de numele colegului meu. Voi căuta cea mai bună variantă împreună cu Biroul. Deşi în politică nu putem vorbi niciodată despre certitudini, am convingerea că ne vom păstra mandatul de la Consiliul Judeţean”, spune senatorul Popa.
Acestea le-a recomandat celor trei membri radiaţi pe motiv de neplată a cotizaţiei ca în termen de 10 zile, statutar, să se adrese Curţii de Onoare şi Arbitraj a partidului. Cât despre situaţia creată, Popa spune că el a preluat-o, nu a girat-o în niciun fel, dar ca om politic cu experienţă consideră că nerespectarea statutului este o faptă gravă care nu poate fi tolerată în nici un fel.

 Learciu merge la DNA!

În schimb, Daniel Learciu lasă să se înţeleagă faptul că excluderea sa are o latură mai puţin cunoscută, pe care însă o va prezenta în următoarele zile, în cadrul unei conferinţe de presă. Până atunci, Learciu a transmis doar atât: „Sunt vicepreşedinte al CJ, decizia de radiere în ceea ce mă priveşte nu poate sta în picioare, deoarece numai Delegaţia Permanentă, al cărei membru sunt, ar fi putut lua această decizie. Voi urma toate căile legale pentru a contesta această radiere şi mă voi adresa şi instanţei, sunt totuşi avocat de profesie.
 
Să nu credeţi însă că radierea a venit aşa, peste noapte. Voi detalia în conferinţă de presă, când voi prezenta şi plângerile penale pe care le voi înainta la DNA pe numele deputatului Andrei Gerea, respectiv al lui Claudiu Ceti, secretar coordonator. Poate deja intuiţi de unde mi se trag toate, vă spun deocamdată doar atât. Sunt incomod pentru că nu am fost de acord să le girez golăniile şi faptele nelegale, chestiuni grave, de competenţa procurorilor. Voi depune plângeri penale”, a declarat Daniel Learciu.
 
Cât despre cotizaţie, acesta recunoaşte că a existat o întârziere în plata acesteia, agravată şi de faptul că „deputatul Gerea a dat ordin să nu-mi fie încasată cotizaţia. Am plătit-o însă direct în contul bancar al partidului, se poate verifica, sunt la zi”.
 
Facem precizarea că secretarul coordonator Claudiu Ceti a refuzat să răspunsă la telefon, motivând că se află într-o şedinţă deosebit de importantă.
Menţionăm că, până în acest moment, filiala ALDE Constanţa nu a înaintat nici la Instituţia Prefectului şi nici la Consiliul Judeţean Constanţa niciun act oficial prin care să aducă la cunoştinţă situaţia politică de facto a lui Daniel Learciu.
 
Vom reveni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii