Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:48 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vezi când s-ar putea organiza alegeri parţiale! Colegiul 5 rămâne fără deputat

ro

12 Jun, 2012 01:00 1036 Marime text
Mangalia, Limanu, Tuzla, 23 August, Costineşti şi Pecineaga sunt cele şase localităţi care alcătuiesc Colegiul nr. 5 pentru Camera Deputaţilor, deţinut până ieri de noul primar al Mangaliei, democrat-liberalul Zanfir Iorguş.

O dată cu alegerea în funcţia de primar, Iorguş va trebui să renunţe la mandatul de deputat. „Acum, chestiunea cu deputăţia nu mai este responsabilitatea mea. O spun cu regret, pentru că mi-a plăcut să fac această muncă pentru oameni. Nu ştiu dacă se vor mai organiza alegeri pentru Colegiu, suntem cu şase luni înainte de parlamentare, mă gândesc că este puţin probabil. Eu mă ofer să ţin şi locul deputatului în măsura în care timpul îmi va permite", a declarat noul primar al Mangaliei, Zanfir Iorguş.

Aceleaşi opinii au şi parlamentarii Maria Stavrositu (PDL) şi Nicolae Moga (PSD), aceştia opinând că alegerile parţiale nu s-ar justifica nici din punct de vedere al costurilor şi nici din punct de vedere al calendarului electoral din acest an.

O altă opinie a formulat deputatul liberal Gheorghe Dragomir, care nu exclude să existe o sesiune de alegeri parţiale în luna august pentru cele 20 de colegii din ţară, unde senatorii şi deputaţii au participat la alegerile locale şi au câştigat mandate de primari sau de preşedinţi de consilii judeţene.

Ti-a placut articolul?

Comentarii