Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:56 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vechiul PNL Constanţa are datorii de aproximativ 25.000 de lei

ro

04 Mar, 2015 00:00 1257 Marime text
Liberalii au mari probleme financiare. Asta pentru că datoriile acumulate în timpul campaniilor electorale bat la uşă. Pentru a discuta despre acest aspect, vechiul PNL s-a reunit, ieri, în cadrul unei şedinţe a Biroului Permanent Naţional. S-a discutat cu cifrele pe masă, astfel că, per ansamblu, partidul ar fi acumulat datorii de peste 3 milioane de euro.

În ceea ce priveşte datoriile PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir a ţinut să precizeze că acestea datează din perioada anterioară celor mai recente alegeri prezidenţiale. „Datoriile nu sunt de ieri, de alaltăieri, ci din campaniile electorale anteriore, vom face un efort să le achităm. Vom cădea de acord asuprea sumei pe care trebuie să o plătim lunar“, a afirmat parlamentarul.

Co-preşedintele PNL Constanţa nu a dramatizat situaţia: „Nu au fost campaniile altora, ci ale noastre. Iar datoriile PNL Constanţa nu sunt prea mari, sunt rezonabile, aproximativ 25.000 de lei“, a menţionat deputatul liberal.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii