Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:21 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

USR demarează o campanie de consultare civică. 16 decembrie este Ziua Porţilor Deschise

ro

16 Dec, 2017 00:00 1970 Marime text
Uniunea Salvaţi România demarează, începând cu 17 decembrie 2017, o amplă campanie de consultare şi dialog cu cetăţenii României, primul demers de acest fel al unui partid din România.

Câteva zeci de mii de chestionare vor fi completate de membrii USR ca urmare a dialogurilor cu cetăţenii. Se va discuta despre nevoile oamenilor, despre ideile lor pentru o mai bună guvernare. „Vom pune împreună bazele schimbării şi vom pregăti o guvernare a cetăţenilor, după viitoarele alegeri. Vedem în aceste zile limitele unei guvernări izolate de cetăţeni. USR face lucrurile altfel. 16 decembrie este Ziua Porţilor Deschise la USR, zi în care simpatizanţii noştri sunt invitaţi să se întâlnească cu membrii şi liderii Uniunii Salvaţi România la sediile filialelor din toată ţara“, susţin reprezentanţii USR.

În următoarele trei luni, membrii USR vor împărţi simpatizanţilor pliante de prezentare a activităţii formaţiunii politice la un an de la intrarea în Parlament. În primăvară, USR va prezenta la nivel naţional rezultatele acestei consultări, care va lua în considerare opinia câtorva zeci de mii de cetăţeni contactaţi de membrii şi voluntarii USR.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii