Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Basescu, pe primul loc in preferintele constantenilor pentru prezidentiale

ro

30 Apr, 2009 21:41 1258 Marime text
Un sondaj comandat de către organizaţia judeţeană PD-L Constanţa, dat publicităţii astăzi, 30 aprilie, relevă că Traian Băsescu, preşedintele României, conduce în preferinţele electoratului. 

Actualul şef al statului este alegerea a 46% din electoratul constănţean pentru alegerile prezidenţiale, conform sondajului de opinie efectuat la nivelul judeţului. Traian Băsescu este urmat la mare distanţă de Mircea Geoană, cu numai 20 de procente. Pe locul trei îl regăsim pe Crin Antonescu, urmat de Corneliu Vadim Tudor, cu 9% şi de Radu Duda, cu 7%.

Acestea sunt rezultatele obţinute ca urmare a răspunsului dat de constănţeni la întrebarea „Ce candidaţi aţi vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale?".

La întrebarea „Cine credeţi că va câştiga alegerile prezidenţiale de anul acesta?", 58% dintre constănţenii intervievaţi au răspus Traian Băsescu, doar 18% Mircea Geoană, 15% Crin Antonescu, 6% Corneliu Vadim Tudor şi 3% Radu Duda.

La capitolul încredere, dintre Theodor Stolojan, Adrian Severin, Norica Nicolai şi Vadim Tudor, cei mai mulţi constănţeni dintre cei chestionaţi, 29%, l-au indicat pe primul dintre ei ca fiind cel în care au încredere. Adrian Severin a fost creditat de 16% dintre repondenţi, Norica Nicolai de 11%, iar Vadim Tudor de 17%.

Sondajul a fost efectuat în perioada 15-25 aprilie, pe un eşantion de 1003 persoane, dintre care 446 din municipiul Constanţa şi 557 din celelalte localităţi ale judeţului. 52,4% sunt femei, iar 47,6% sunt bărbaţi. De asemenea, 57,8% dintre cei chestionaţi au studii superioare şi 42,2% nu. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii