Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sulfina Barbu respinge definitiv proiectul soselei de coasta

ro

14 Dec, 2005 00:00 596 Marime text

Ministrul acuza primarii din judet ca nu s-au implicat in refacerea falezelor si a digurilor de protectie din zonele litorale

# Anuntul a fost facut ieri in cadrul Comisiei de Administratie a Senatului * Mazare raspunde acuzatiei ministrului privind neimplicarea in refacerea falezei care traverseaza municipiul * Primarul Constantei ii transmite ministrului Mediului ca daca ar fi parcurs cu atentie proiectul soselei de coasta ar fi observat ca 7,1 milioane de euro, din totalul costului proiectului, erau destinati consolidarii si protectiei impotriva eroziunii falezei pe toata lungimea de pe malul marii

Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a declarat, ieri, in sedinta Comisiei de Administratie a Senatului, ca ministerul sau nu sustine proiectul Primariei Constanta, de a construi o sosea la 150 de metri de plaja, intre Constanta si statiunea Mamaia.Chiar daca proiectul de construire a soselei dintre Constanta si Mamaia este aprobat de Consiliul local Constanta, ministrul Mediului a declarat ca nu sustine aceasta initiativa.Potrivit Sulfinei Barbu, legile in vigoare interzic in mod expres autorizarea construirii unor sosele in banda litorala, la o apropiere de 50 pana la 150 de metri de linia tarmului.Sulfina Barbu a mai aratat ca autorizarea acestui proiect ar duce la distrugerea faunei si florei care se dezvolta in zonele marine de mica adancime.Sulfina Barbu a mai spus ca inainte de a incepe aplicarea acestui proiect, primarul Constantei ar fi trebuit sa depuna mai intai o cerere la Ministerul Mediului, deoarece aceste zone litorale nu sunt in administrarea municipalitatii, ci sunt domenii publice ale statului, administrate de ministerul pe care ea il reprezinta.Totodata, ministrul a acuzat primarii din judetul Constanta ca nu s-au implicat in refacerea falezelor si a digurilor de protectie din zonele litorale. "Atunci cand vorbim de zonele costiere, vorbim si de plaje, de apele de mica adancime, dar si de faleze. Cam toate falezele sunt in paragina si sunt in domeniul public al municipalitatii. Nu au fost preocupati in acesti 15 ani sa investeasca in aceste faleze, in conditiile in care pierdem intre 2,5 si 5 metri de plaja anual", a spus Sulfina Barbu.Proiect de reabilitare a zonei de sud a litoraluluiTotodata, ministrul Mediului a dat amanunte despre un proiect, in valoare de 50 de milioane de euro, de reabilitare a zonei de sud a litoralului, ce urmeaza a fi pus in practica incepand cu anul viitor.Sulfina Barbu a avizat negativ, in luna octombrie, proiectul constructiei unei sosele de coasta care urma sa lege Portul turistic Tomis Constanta de statiunea Mamaia, initiativa a Primariei municipiului si care, potrivit primarului Radu Mazare, ar fi beneficiat de fonduri europene. Primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, a acuzat-o, la acel moment, pe Sulfina Barbu, ca "a omorat" proiectul soselei de coasta.Mazare a declarat ca avizul negativ inseamna, de fapt, anularea unui proiect important pentru oras si pierderea sumei de 6,6 milioane de euro provenita din fonduri Phare. Mazare sustine ca proiectul fusese predat la termen in data de 15 octombrie la Ministerul Integrarii Europene, insotit de toate avizele necesare de la Comisia Nationala a Zonei Costiere, MApN, SRI, Ministerul Transporturilor, Consiliul Judetean Constanta, Regia Judeteana de Apa, Directia Judeteana de Sanatate Publica si ca lipsea doar avizul ministrului Mediului.Valoarea construirii soselei de coasta este de 10,3 milioane de euro, din care contributia fondurilor europene se ridica la 6,6 milioane de euro, restul urmand sa vina de la bugetul local pentru ca Guvernul nu alocase nici un leu, spunea Mazare.Primarul Constantei a mai spus ca a avut in vedere si consolidarea falezei. In acest sens, din costul total al realizarii soselei de coasta, 7,1 milioane de euro erau destinati consolidarii si protectiei impotriva eroziunii falezei pe toata lungimea de pe malul marii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii