Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stelian Ion (USR) - „Solicităm PRO România şi ALDE să-şi exprime în mod explicit poziţia cu privire la moţiunea de cenzură!“

ro

17 Sep, 2019 00:00 1473 Marime text

Parlamentarii USR solicită grupurilor PRO România şi ALDE să-şi exprime în mod explicit poziţia cu privire la moţiunea de cenzură şi îi invită pe reprezentanţii acestora la o discuţie, a anunţat, liderul deputaţilor USR, deputatul constănţean Stelian Ion.

„Am observat că se tărăgănează foarte mult nişte decizii din partea ALDE şi PRO România, ca urmare, am invitat toţi liderii grupurilor parlamentare la o întâlnire, mâine, pentru a avea o discuţie în cadru larg referitoare la urgentarea depunerii moţiunii de cenzură. Dorim prin aceasta să îi punem pe colegii din ALDE şi Pro România în postura de a-şi exprima în mod clar opţiunea cu privire la semnarea şi susţinerea moţiunii de cenzură.

De asemenea, ne-am reconsiderat poziţia referitoare la problema depunerii moţiunii de cenzură după strângerea celor 233 de semnături, numărul de voturi care ar fi necesare pentru a trece moţiunea de cenzură, în condiţiile în care am observat că fiecare zi care trece nu face altceva decât să întărească poziţia premierului Viorica Dăncilă, care recurge la mijloace neortodoxe incorecte de a prelua deputaţi din alte partide, de a-i lua pe fiecare la bucată şi a-şi întări poziţia. În aceste condiţii, credem este neapărat necesar să depunem cât mai repede această moţiune de cenzură”, a declarat, ieri, deputatul constănţean Stelian Ion.

În opinia sa, moţiunea de cenzură este cea care poate tranşa actuala criză politică. „Singura rezolvare a acestei crize este depunerea moţiunii de cenzură şi un vot pe moţiunea de cenzură. Iar cei care pretind mai nou că au intrat în Opoziţie trebuie să-şi definească foarte clar poziţionarea faţă de această moţiune de cenzură. Nu poţi să pretinzi că ai intrat în opoziţie şi că faci opoziţie Guvernului Dăncilă şi tu să arunci tot felul de condiţionări absurde referitoare la semnarea şi susţinerea acestei moţiuni de cenzură. Şi mă refer, în principal, la colegii din ALDE şi PRO România. Din punctul nostru de vedere, moţiunea ar fi trebuit depusă demult”, a  mai afirmat deputatul USR, care a devenit la sfârşitul săptămânii trecute şi vicepreşedinte al USR la nivel naţional.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii