Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:29 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Servicii de consultanţă pentru valorificarea malului Lacului Techirghiol

ro

13 Oct, 2012 02:54 1577 Marime text
Primăria Techirghiol a iniţiat procedura de achiziţie publică în vederea contractării de servicii de consultanţă pentru managementul proiectului „Amenajare turistică a malului Lacului Techiorghiol". Valoarea estimată a contractului este de 185.007 lei. Răspunzători de organizarea licitaţiei sunt Adrian Stan - primar, Adriana Şlincu - viceprimar, Niculina Parosanu - secretar, Lenuţa Chirea - consilier juridic, Viorel Văleanu - inspector financiar economic. Agenţii economici interesaţi de contract pot depune oferte până pe data de 31 octombrie, ora 10.00, urmând ca în aceeaşi zi acestea să fie deschise.

Un proiect de 15.295.798 lei

Amintim că recent Primăria Techirghiol a lansat „Proiectul integrat de amenajare turistică a malului lacului Techirghiol", finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, în baza contractului de finanţare numărul 3300/30.07.2012, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Agenţia de Dezvoltare Regională Sud - Est. Investiţia propusă prin proiect va transforma malul Lacului Techirghiol într-o zonă de îmbăiere şi recreere la standarde tehnice şi estetice care îi vor asigura competitivitatea pe întreg litoralul românesc. Astfel, lucrările cuprind amenajarea malului lacului pe o suprafaţă de 7.000 mp, prin periere a plajei în suprafaţă de 21.400 mp, prin aport de nisip, a unei grădini de recreare de 56.713 mp, precum şi a zonei de băi reci de 7.400 mp. Turiştii vor putea utiliza alei pietonale în lungime de 1708 m, piste pentru biciclete şi alei pentru persoane cu dizabilităţi; de asemenea, aşa cum prevede legea, vor fi deserviţi de două posturi de salvamar şi un punct de prim ajutor. Utilităţile necesare bunei întreţineri şi siguranţei în zona de mal vor include trei grupuri sanitare cu duşuri şi trei vestiare, reţele de alimentare cu apă potabilă (334 m lungime), de evacuare a apelor uzate şi pluviale (310 m lungime), iluminat stradal aferent aleilor şi pistelor destinate turiştilor (2280 m lungime) şi o parcare cu o capacitate de 90 de locuri. Complementar acestor lucrări de valorificare turistică a malului lacului Techirghiol, străzile Ecaterina Teodoroiu, Muncii şi Dr. Ion Tătăranu vor fi reabilitate pentru a da acces facil turiştilor către malul lacului.

Proiectul are o durată de implementare de 20 de luni, în perioada 31.07.2012 - 31.03.2014, şi un buget total de 15.295.798,47 lei, din care valoarea eligibilă din FEDR este de 11.173.490,35 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 943.385,32 lei, iar co-finanţarea eligibilă a Beneficiarului este de 247.283,18 lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii