Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal cu acuze grave la Tuzla, între fostul şi actualul vice Taner Reşit - „Sărăcilă s-a răzbunat pentru că nu i-am votat schimbul de terenuri"

ro

26 Mar, 2011 02:20 4980 Marime text
3_Resit_Taner-Saracila.jpgFostul viceprimar din Tuzla, Taner Reşit, a dat în judecată Consiliul Local al comunei Tuzla pentru că a fost schimbat din funcţie.

Consilier local ales pe listele PNG, fostul vice din Tuzla ne-a declarat că a atacat în instanţă hotărârea de consiliu în baza căreia a fost schimbat din funcţie, întrucât motivele invocate pentru încetarea mandatului său ca viceprimar ar fi nereale. De precizat că acţiunea prin care Taner Reşit contestă schimbarea sa din funcţie a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa pe 24 martie, în baza dosarului nr. 5043/118/2011. Fostul viceprimar susţine că cel care i-a luat locul, liberalul Marian Sărăcilă, ar fi argumentat că Taner trebuie schimbat din funcţie pe motiv că nu a ţinut legătura cu aleşii locali. „Atac hotărârea de schimbare a mea din funcţie pentru că Marian Sărăcilă trebuia să-mi spună cu cinci zile înainte, şi nu cu o zi, că voi fi schimbat din funcţie. Motivul invocat pentru schimbarea mea din funcţie a fost că nu am luat contact cu domnii consilieri, ceea ce nu este adevărat. De aceea, hotărârea de schimbare a mea nu este corectă", ne-a declarat fostul viceprimar.

„Ţigăneala a început din ianuarie"

Taner Reşit a mai spus că a fost schimbat din funcţie din cauza unor neînţelegeri cu actualul viceprimar. „Toată această ţigăneală a pornit de la şedinţa Consiliului Local din luna ianuarie, când m-am împotrivit unui proiect de hotărâre care prevedea aprobarea unui schimb de terenuri între comuna Tuzla şi una dintre firmele soţiei lui Marian Sărăcilă. Am considerat că este o ilegalitate şi am votat împotrivă. Proiectul prevedea ca firma soţiei lui Sărăcilă să dea comunei Tuzla o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi de teren extravilan, evaluat la preţul de 10 euro/mp, iar comuna să-i ofere la schimb un hectar de teren intravilan, peste 10.000 mp de fapt, evaluat la preţul de 5 euro/mp. Nu este corect, atâta timp cât comuna Tuzla vinde terenuri pentru tinerii căsătoriţi la preţul de 15 euro/mp plus TVA. Din acel hectar de teren intravilan puteam face peste 30 de loturi de casă pentru tinerii căsătoriţi şi de aceea m-am opus, pentru că eu consider că este ilegal. Sărăcilă s-a răzbunat apoi, întorcând câţiva consilieri împotriva mea, ca să mă schimbe", ne-a declarat fostul viceprimar.

Marian Sărăcilă nu comentează

Pentru a afla şi punctul său de vedere referitor la acuzaţiile dure aduse de către predecesorul său în funcţie, l-am contactat telefonic şi pe viceprimarul Marian Sărăcilă. Edilul a spus că nu doreşte să comenteze afirmaţiile fostului vice, rezumându-se doar la a declara: „Spuneţi-i lui Reşit Taner să fie mai atent în cadrul şedinţelor de Consiliu".

Cum a devenit Sărăcilă proprietar pe terenul din strada Cerealelor

Se pare că mărul discordiei din acest scandal este acelaşi teren pentru care s-a iscat scandal în Consiliul Local Tuzla şi în 2009. Atunci, primarul comunei, Constantin Micu, îl acuza pe Marian Sărăcilă că, ajutat de consilierii care erau de partea lui, a reuşit să-şi treacă prin Consiliu două proiecte, printre care şi cel privind „închirierea unei suprafeţe de teren din domeniul privat al Consiliului Local Tuzla, situat în strada Cerealelor, pe care se află construcţii proprietate SC Agricola Prod SRL", adică tocmai terenul pe care Marian Sărăcilă l-a obţinut în urma schimbului aprobat în şedinţa din ianuarie.

„D-na preşedinte de şedinţă dă citire PH (n.r. proiectului de hotărâre), precum şi cererii reprezentantului SC Agricola Prod SRL, d-nul Stanciu Ştefan, care solicită acest schimb de teren având în vedere faptul că activele aflate pe această suprafaţă de teren sunt proprietatea SC Agricola Prod SRL. Suprafaţa de teren oferită de către SC Agricola Prod SRL este de 4.000 mp situaţi în Sola A247/47/1 şi A241/48/1, iar cea pe care Consiliul Local o pune la dispoziţie ar fi situată pe strada Cerealelor, aşa cum ştiţi, la fostul CAP. SC Agricola Prod SRL propune ca diferenţa de teren şi de preţ ce reiese din raportul de evaluare să fie achitată în termen de şase luni de la data adoptării hotărârii. D-na secretar aduce la cunoştinţa consilierilor ca terenul pus la dispoziţia Consiliului Local Tuzla de către SC Agricola Prod SRL este extravilan, iar cel pus la dispoziţia SC Agricola Prod SRL de către Consiliul Local Tuzla este intravilan. D-nul viceprimar Reşit Taner spune că raportul de evaluare nu oglindeşte realitatea din teren, preţul nu este corect, având în vedere categoria de folosinţă a terenului", aflăm din procesul verbal al şedinţei Consiliului Local Tuzla de pe data de 18 ianuarie 2011, în urma căreia s-a aprobat schimbul de terenuri.

Reşit: „Sărăcilă a votat deşi nu avea voie"

Din acelaşi document mai aflăm că proiectul de hotărâre privind „aprobarea schimbului de teren între Consiliul Local Tuzla şi SC Agricola Prod SRL" a fost aprobat cu zece voturi pentru şi patru împotrivă. Taner Reşit ne-a declarat că la votarea proiectului de hotărâre ar fi participat chiar şi viceprimarul Sărăcilă, deşi nu avea dreptul, având în vedere că era vorba despre o tranzacţie care servea interesul societăţii la care este asociată şi soţia sa. „Hotărârile privind patrimoniul se aprobă doar cu votul a două treimi din consilieri. Fără domnul Sărăcilă nu se făcea această majoritate, aşa că a votat şi el, deşi nu avea dreptul", a precizat Reşit. Menţionăm că viceprimarul Marian Sărăcilă a refuzat să comenteze şi această acuzaţie. Din procesul verbal al şedinţei în care a fost aprobată hotărârea privind schimbul de terenuri reiese într-adevăr că Marian Sărăcilă ar fi participat la vot. Având în vedere că din cei 15 consilieri locali ai comunei, au fost prezenţi 14, în procesul verbal al şedinţei din ianuarie se consemnează: „Proiectul de hotărâre se supune la vot şi rezultă zece voturi «pentru» şi 4 voturi «împotrivă» ( Reşit Taner, Alis Osman Amdi, Bălăceanu Gheorghe, Vasile Drăgan)". Cu alte cuvinte, având în vedere că nu s-a înregistrat nicio abţinere, iar printre cei patru consilieri care au votat împotrivă nu se regăseşte, se deduce că Marian Sărăcilă ar fi participat la vot.

De precizat că, potrivit datelor oficiale furnizate de Registrul Comerţului, SC Agricola Prod SRL, înfiinţată în 2006, îi are ca asociaţi pe Stanciu Ştefan şi pe Elena Sărăcilă - soţia viceprimarului comunei Tuzla.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un nenorocit Saracila asta 25 Mar, 2011 23:31 Saracila nu o sa stea prea mult viceprimar chiar daca il sprijina PDL-ul cu cele 2 babe care nu stiu pe ce lume traiesc