Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:21 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sa ne amintim Campania electorala pentru fotoliul de primar

ro

30 Dec, 2008 03:35 1056 Marime text
Alegerile locale au scos la iveală 12 personaje şi comportamente dintre cele mai interesante. 

Cei mai mulţi abia ieşiţi de sub mantia anonimatului, precum Marius Pricopie (UPSC) ori Eugen Rădulescu (PRM), dar şi personaje pe care le-am recunoaşte dintr-o privire: Cătălin Dancu (PNG CD), Dorel Onaca (PD-L) ori Corneliu Neagoe (PNŢCD).

Cu discursuri dintre cele mai interesante, dar şi cu promisiuni cărora nici măcar cei ce le rosteau nu le-ar fi dat crezare, toţi s-au văzut triumfători într-o luptă de departe egală. Raportându-se la cel aflat încă în fruntea municipiului, într-un final cei mai mulţi au constatat, după cum Mazăre aprecia în interviul acordat cotidianului nostru, „că numai Dumnezeu poate să demoleze mitul Mazăre".

Am realizat o selecţie a celor mai interesante interviuri acordate de candidaţii aspiranţi la fotoliul de primar al Constanţei, în perioada premergătoare alegerilor locale.

» Marius Pricopie (UPSC): „Dacă Musollini este un mit, atunci şi Mazăre este"

» Mircea Alexandru (Partida Rromilor): „Mazăre nu avea număr la poartă şi acum are hoteluri"

» Dorel Onaca: „Mazăre a primit în dar primăria"

» Eugen Rădulescu (PRM): „Voi desfiinţa Mitul Mazăre"

» Radu Mazăre (PSD): „Mitul Mazăre? Numai Dumnezeu poate să-l demoleze"

» Romulus Mincă (independent): „Cei trei M vor fi în frunte"

» Cătălin Dancu (PNG CD): „Mazăre şi-a fundamentat imaginea pe proasta administrare anterioară"

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii