Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:09 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Reuniune roşie într-un hotel din Mamaia Niciun lider marcant al PSD nu participă azi la evenimentul organizat de partid

ro

20 Jul, 2013 00:00 864 Marime text
PES activists România organizează astăzi, la Hotel Voila din staţiunea Mamaia, Şcoala de Vară „Generaţia Europeană 2020”. Evenimentul se derulează sub egida PSD, dar şi a Partidului Socialiştilor Europeni.
În contextul acestei acţiuni ar urma să se discute despre campania pentru alegerile europarlamentare, precum şi despre „lansarea Generaţiei Europene 2020”. „Atelierul este construit”, aşa cum se menţionează într-un comunicat de presă, „sub forma unei dezbateri despre modul în care PSD şi PES îşi pregătesc campania pentru alegerile europarlamentare, activităţile şi programul politic”.

Conform programului, la această şcoală de vară ar trebui să participe primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, senatorul PSD Ecaterina Andronescu, senatorul Gabriela Creţu, deputatul Cătălina Ştefănescu, deputatul constănţean Radu Babuş, Victor Negrescu, preşedinte-coordonator naţional PES activists România şi Janina Sitaru, secretar general PES activists România.

Interesant este însă că, deşi această reuniune roşie are loc pe litoral, iar una dintre temele sale este campania pentru alegerile europarlamentare, niciun lider marcant al PSD nu figurează în program.

Ti-a placut articolul?

Comentarii