Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:47 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Record de turisti, la mare, de 1 Mai

ro

05 May, 2009 03:05 1161 Marime text
Ministerul Turismului a anunţat, ieri, că turiştii aflaţi pe litoralul românesc, în mini-vacanţa de 1 Mai, au cheltuit între 8 şi 10 milioane de euro.
Conform rapoartelor oficiale ale Poliţiei, în structurile clasificate de cazare de pe litoral au fost găzduiţi, în această perioadă, între 46.000 - 50.000 de turişti, iar încă 50.000 au preferat să-şi petreacă week-end-ul în case de vacanţă, corturi, la rude şi prieteni, se arată în comunicatul de presă remis de Ministerul Turismului. Potrivit aceleiaşi surse, s-a estimat un număr de peste 20.000 de participanţi la concertul organizat de Ministerului Turismului, cu prilejul lansării imnului oficial al turismului românesc.
„Mă bucur că am atins obiectivele evenimentelor de promovare pe care le-am desfăşurat pe litoral, contribuind astfel la creşterea substanţială a numărului de turişti faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cred că era nevoie de o atenţie deosebită faţă de acest domeniu, al turismului, şi vreau să mulţumesc partenerilor pe care i-am avut, dar şi oamenilor care au înţeles că pot petrece concedii la preţuri avantajoase şi în condiţii decente pe litoralul românesc al Mării Negre", a declarat ministrul Turismului, Elena Udrea.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cristina 05 May, 2009 12:37 Mai fratilor dar voi vreti sa ne spuneti ca asta e turism ? Au venit hoarde de pustani care au dormit pe jos sau un cort si nenorocitii asta se lauda ca au adus turisti pe litoral ...//Dumnezeule ince tara de rahat traim!