Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reactii la ruperea coalitiei Florin Mitroi

ro

02 Oct, 2009 02:50 2137 Marime text

cap_1.jpgÎn plan local, ruperea Cabinetului Boc pare să fi fost dorită şi aşteptată de ambele tabere

Întreg grupul PSD şi-a înaintat, ieri, demisia din Guvernul Boc. În jurul prânzului, toţi miniştrii social-democraţi s-au deplasat la Palatul Victoria pentru a-şi depune demisiile şi, implicit, „Parteneriatul pentru România" nu mai există.

Orgoliile politice şi dorinţa acerbă a PSD de a demonstra că nu este un partid de mâna a doua au fost principalii factori care au condus la destrămarea Coaliţiei. Pe lângă demisiile miniştrilor PSD, au apărut şi cele ale unor secretari de stat şi cea a şefului DGPI. Tăvălugul s-a pornit, iar efectele crizei politice nu se vor opri aici. De altfel, disensiunile dintre PSD şi PD-L căpătaseră amploare, cu precădere, în ultimele trei luni. În timp ce lunea, la şedinţele liderilor Coaliţiei de guvernare, tensiunile păreau a fi aplanate, în restul săptămânii, românul de rând nu mai ştia ce să mai creadă, criticile reciproce între parteneri fiind la ordinea zilei.

Nu va fi haos

„Înlocuitorii pe care-i vor propune noii guvernanţi vor prelua conducerea ministerelor, iar activitatea se va derula normal", ne-a asigurat preşedintele organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, senatorul Mircea Banias. Plecarea PSD de la guvernare ar presupune, în opinia lui Banias, şi retragerea reprezentanţilor acestei formaţiuni din poziţiile de conducere pe care le deţin la ora actuală. Liderul PD-L nu are nicio teamă când vine vorba de susţinerea unui Guvern PD-L în Parlament. „Să fim cinstiţi, PNL a guvernat cu 19%. PD-L are mult mai mult, iar UDMR pare a fi dispus să susţină un Executiv PD-L. Astfel, în Parlament ne apropiem de 50%. Sunt convins că şi parlamentari PNL şi PSD vor susţine un guvern PD-L", este de părere Mircea Banias.

„Nu e de competenţa mea"

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Tit-Liviu Brăiloiu, a refuzat să comenteze situaţia survenită, pe motiv că este apolitic şi „nu este de competenţa mea". Singura opinie personală referitoare la ruperea Guvernului şi eventualitatea demarării procesului de schimbări în teritoriu s-a limitat la: „nu de schimbarea directorilor are nevoie judeţul Constanţa". „Nu eu hotărăsc cum vor decurge lucrurile, eu doar aplic politica Guvernului în teritoriu", a adăugat prefectul judeţului, Tit-Liviu Brăiloiu.

„Foarte bine"

Chiar dacă liderii organizaţiei judeţene PSD Constanţa s-au opus intrării partidului la guvernare, au fost foarte abili în promovarea oamenilor la nivel guvernamental şi-n teritoriu. Acum, ieşirea de la guvernare a PSD, adică îndeplinirea dorinţei lor, se pare că nu-i mai încântă, întrucât ar trebui să-şi retragă oamenii. Secretarul executiv al filialei judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, consideră că miniştrii social-democraţi au procedat foarte bine depunându-şi demisiile, dar, în privinţa retragerii şefilor de deconcentrate ai partidului, „încă nu s-a discutat cum se va proceda". Cum era şi firesc, am dorit să aflăm şi părerea prim-vicepreşedintelui PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, însă, fără a mai asculta întrebarea formulată de redactor, a replicat: „Nu mă interesează relaţia cu voi".

Controale peste controale

Primarul comunei Valu lui Traian şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, Florin Mitroi, a fost ferm: „Normal este ca PSD să-şi ia toţi oamenii şi să se retragă din teritoriu". Cât priveşte revocarea ministrului Nica, democrat-liberalul a salutat această decizie cu atât mai mult cu cât el susţine că a fost ţinta unor răfuieli politice. „Am avut controale de la MAI la cererea preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. În două săptămâni au fost schimbaţi cei care efectuau verificările pentru ca rezultatul final să fie în defavoarea mea", a afirmat primarul comunei Valu lui Traian. În calitate de lider politic judeţean al PD-L, Mitroi a menţionat că lupte politice au existat, s-au manifestat sub diverse forme şi era necesar să se ştie cine-i la guvernare şi cine-n opoziţie. „Nu era de stat cu PSD la guvernare. Eu am fost hărţuit şi reclamat de preşedintele CJC la toate instituţiile, dar, până acum, totul e în favoarea mea. Acest parteneriat trebuia să fie permanent şi pretutindeni. Eu nu l-am simţit aici. Nu văd de ce să stăm cu ei", a concluzionat vicepreşedintele PD-L Constanţa, Florin Mitroi.

colaj_2.jpgOpinii parlamentare

Deputatul PSD Eduard Martin este de părere că cei din PD-L au generat această criză prin propunerea de remaniere a ministrului Dan Nica. El a subliniat că peste criza economică s-a suprapus, acum, şi una politică, iar PSD n-ar fi avut de ales. „Nu suntem cârpele lor şi nici marionetele lor. Pe motive subiective, Nica a fost remaniat. PD-L a provocat această situaţie. Asta şi-a dorit. Ştiau că nu vom accepta să-l înlocuim pe Nica", a menţionat Eduard Martin. Parlamentarul social-democrat consideră că PD-L şi-a asumat reacţia firească a PSD. „Oricine ripostează şi reacţionează când este lovit. Pe un ministru lăudat de Traian Băsescu, în urmă cu trei luni, acum îl dă afară... Pentru că Nica şi-a băgat nasul unde trebuia de mult s-o facă un ministru de Interne şi pentru că a anunţat nişte măsuri de anti-fraudare a alegerilor prezidenţiale...", a conchis Eduard Martin.

Prim-vicepreşedintele PD-L Constanţa, deputatul Constantin Chirilă, consideră că retragerea PSD de la guvernare a apărut întrucât s-au epuizat toate posibilităţile de colaborare. „Nu PD-L a început cu poveştile şi spaima manipulării votului la prezidenţiale... Nu poţi înjura şoferul dacă nu-i indici direcţia în care să te ducă. S-a apelat la toate variantele de conciliere, dar nu s-a vrut de către PSD", a declarat Chirilă. Ca atare, deputatul PD-L este de părere că trebuie gândită o nouă formulă care să gestioneze ţara până după prezidenţiale şi probabil că se va discuta cu UDMR. „PSD e un partid guvernat de prea mulţi şi de nimeni, de baroni locali şi de casandre. Trebuia să dea dovadă de responsabilitate şi să-şi regândească atribuţiile, dar mai ales obligaţiile. Au apelat doar la ameninţări şi asta s-a dovedit foarte bine în Parlament", a concluzionat deputatul democrat-liberal Constantin Chirilă.

{mos_ri:Cabinetul Boc,PSD Constanta}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii