Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:00 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raluca Trandafir, propusă de PNL în locul lui Răducu Popescu în Consiliul Local Constanţa (documente)

ro

01 May, 2015 00:00 6471 Marime text
Liberalii din Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa au propus, ieri, ca mandatul de consilier local rămas vacant după demisia social-democratului Răducu Popescu să fie ocupat de liberala Raluca Trandafir. Supleantul vine din PNL, nu din PSD, fiindcă lista pentru Consiliul Local a fost, la alegerile locale din 2012, din partea USL. Este vorba despre Raluca Trandafir, membru în CEx-ul PNL Constanţa şi vicepreşedinte la nivel naţional al Organizaţiei de Femei a PNL Constanţa. Raluca Trandafir împlineşte, luna aceasta, 36 de ani şi provine dintr-o familie de liberali. Tatăl său, Valentin Şerbănescu, a fost, potrivit declaraţiilor Ralucăi Trandafir, lider al aripii PNL - Câmpeanu la Constanţa. Amintim că Şerbănescu a fost consilier local municipal, dar şi fost director general al Autorităţii Navale Române.

Revenind la Raluca Trandafir, viitor consilier în CLM Constanţa, aceasta este lector universitar doctor în cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Ovidius” Constanţa. Este membră a PNL Constanţa încă din 1997.

Avere şi interese

Potrivit declaraţiei de avere depuse în aprilie 2012, Raluca Trandafir deţine, alături de soţul ei, două terenuri intravilane. Unul în comuna Cumpăna, achiziţionat prin vânzare în 2007, în suprafaţă de 528 de metri pătraţi, şi unul de 450 mp, achiziţionat în 2010. În cazul acestuia din urmă, localitatea a fost anonimizată (!). La capitolul „Clădiri”, în declaraţie figurează o casă de locuit în municipiul Constanţa, în suprafaţă de 108 mp, dobândită în 2006, prin cumpărare. Liberala nu are autoturisme şi nici bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. De asemenea, nu are conturi bancare, nici plasamente şi investiţii directe. Are, în schimb, un credit de 38.000 de euro, dobândit în 2011, scadent în 2021.

În anul fiscal anterior completării acestei declaraţii de avere, Raluca Trandafir obţinuse, de la Universitatea „Ovidius”, un venit de 19.200 de lei, iar ca salariat al Topaz Credit IFN, un venit de 7.200 de lei. Soţul său, angajat ANR, a avut, în aceeaşi perioadă, un salariu de 59.447de lei, brut.

Conform declaraţiei de interese din acelaşi an, Raluca Trandafir era asociat al Cobrex Gold SRL. Este asociat şi acum în aceeaşi firmă, aşa cum reiese din datele disponibile la Registrul Comerţului. Firma a fost înfiinţată în noiembrie 1992 şi o are, ca asociat, pe lângă Raluca Trandafir, pe Virginia Şerbănescu, aceasta din urmă îndeplinind şi funcţia de administrator al societăţii. Tot din datele Registrului Comerţului reiese că domeniul de activitate al firmei este comerţul cu amănuntul al ceasurilor şi bijuteriilor, în magazine specializate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii